Primul-ministru Emil Boc a afirmat, sâmbătă, la Călăraşi, că "nu se arată vremuri bune şi senine în Europa şi în lume" în ceea ce priveşte economia. Prezent la lucrările Comisiei naţionale de agricultură a Partidului Democrat Liberal, şeful Executivului a făcut o prezentare a contextului economic general şi a efectelor pe care le are asupra României, scrie Agerpres.
"Lucrurile în lume, în loc să se îmbunătăţească, s-au înrăutăţit şi nici nu sunt semne că în perioada imediat următoare se vor îmbunătăţi. Dimpotrivă. Nu se arată vremuri bune şi senine în Europa şi în lume", a afirmat premierul.
El a făcut referire la măsurile de austeritate luate de România, cu mult înaintea altor state, ceea ce a "curmat evoluţia negativă" a ţării noastre.
"Anul trecut, noi am curmat evoluţia negativă a României spre colapsul economic, cu preţul greu plătit de români. Şi vreau să le mulţumesc în primul rând românilor, pentru că ei au salvat România de la colapsul economic - prin faptul că am înţeles împreună că putem salva ţara doar punând degetul pe rană atunci când a trebuit. Dacă România nu lua măsurile acelea, astăzi ţara ar fi avut un deficit bugetar de minus 14%. Azi îl are de minus 4,4%, deci o diferenţă de aproape 10 procente. Gândiţi-vă cine ar fi împrumutat ţara noastră cu asemenea sumă uriaşă de bani doar ca să consume? Nimeni. Ţări din Uniunea Europeană nu primesc bani darămite România, o ţară recent intrată în UE. Ce alternativă am fi avut noi ca partid? Aveam alternativa de a nu face nimic. Şi atunci şi ţara s-ar fi scufundat din punct de vedere economic, iar partidul ar fi dispărut", le-a explicat Emil Boc democrat-liberalilor prezenţi la reuniunea de la Călăraşi.
El a susţinut că România este pe creştere economică, în jur de 1,5%, are un deficit bugetar pe care şi-l poate finanţa, iar pentru 2012 prognoza de creştere economică va fi stab