Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Federaţia i-a ascuns dosarul lui Popescu

Publicat in Cancan, sâmbătă 24 septembrie 2011 ·

Ghinion. Considerat unul dintre cei mai importanţi fotbalişti români din istorie, Gheorghe Popescu a avut mult de tras din cauza implicării în "dosarul transferurilor" Fără rival. Mircea Sandu conduce de foarte mulţi ani fotbalul românescFederaţia Română a decis pe 19 septembrie, după un Comitet de Urgenţă, trimiterea lui Gheorghe Popescu la UEFA, ca membru al Comisiei de Disciplină. "Baciul" s-a arătat încântat de noua funcţie şi a pus astfel capăt conflictelor mai vechi pe care le-a avut cu Mircea Sandu, cel pe care a încercat să-l înlocuiască în fruntea fotbalului românesc. "Întotdeauna am avut relaţii bune cu Mircea Sandu.

A fost şi este o relaţie bazată pe respect reciproc. Aparent au fost tensiuni între noi, dar profesionale, care nu au ieşit din cadrul fair-play-ului. A fost o dispută pentru că noi concuram pentru un loc şi era normal să apară şi unele tensiuni, dar numai profesionale, nu şi personale", a punctat Popescu. Aşa de mult şi-a dorit Sandu împăcarea cu fostul căpitan al echipei naţionale încât a trecut peste orice pentru a-i oferi şansa de a merge la UEFA. Regulamentar, Gică Popescu nu ar fi avut dreptul de a primi această sarcină din partea federaţiei din cauza statutului de acuzat pe care îl are în celebrul "dosar al transferurilor" în care sunt implicate mai multe nume grele din fotbalul românesc.

Ghinion. Considerat unul dintre cei mai importanţi fotbalişti români din istorie, Gheorghe Popescu a avut mult de tras din cauza implicării în "dosarul transferurilor" Fără rival. Mircea Sandu conduce de foarte mulţi ani fotbalul românescFederaţia Română a decis pe 19 septembrie, după un Comitet de Urgenţă, trimiterea lui Gheorghe Popescu la UEFA, ca membru al Comisiei de Disciplină. "Baciul" s-a arătat încântat de noua funcţie şi a pus astfel capăt conflictelor mai vechi pe care le-a avut cu Mircea Sandu, cel pe care a încercat s

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 7 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 33 minute
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 8 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 7 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum 4 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum 3 ore
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

Eurodeputații au cerut Consiliului JAI să aprobe aderarea deplină a României la Schengen. "Va fi o victorie şi pentru proiectul european"

Ziare.com acum 2 ore
Reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, membrii Parlamentului European, au cerut marţi seară, 26 noiembrie, într-o dezbatere, o decizie favorabilă a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 12-13 decembrie privind aderarea deplină a Român

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 8 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Vremea

București
acum

mie.

1°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
sâm.

3°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°