Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Putin şi Medvedev pregătesc rocada la Palatul Kremlin

Publicat in rfi, sâmbătă 24 septembrie 2011 ·

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, l-a propus sâmbătă oficial pe actualul premier, Vladimir Putin, drept candidat la prezidenţialele din martie 2012, din partea partidului de guvernământ Rusia Unită. "Cred că ar fi bine ca acest congres să susţină candidatura liderului partidului, Vladimir Putin, la funcţia de preşedinte al ţării", a declarat Medvedev, care i-a succedat lui Putin în 2008, acesta din urmă neputându-se prezenta pentru un al treilea mandat consecutiv.

Premierul rus, Vladimir Putin, a declarat la rândul său că este o "mare onoare" pentru el să fie candidat la alegerile prezidenţiale în 2012 şi a adăugat că actualul preşedinte, Dmitri Medvedev, ar putea deveni premier, în cadrul congresului Rusia Unită, aflat la putere.

"Sunt sigur că Rusia Unită va câştiga alegerile legislative din decembrie şi că pe baza acestei susţineri populare, Dmitri Anatolevici va putea înfiinţa o nouă echipă, tânără, eficientă şi energică, şi va putea conduce Guvernul Rusiei", a declarat Putin.

Preşedintele Dmitri Medvedev a declarat că este gata să intre în echipa guvernamentală. "Tot timpul am fost intrebat: cand va decideti sa iesiti in fata multimii, iar uneori si eu si Vladimir Vladimirovici am fost intrebati: v-ati certat? Vreau sa afirma cu toata taria: ceea ce am propus congresului Rusia Unita este o solutie bine gandita si chiar mai mult - aceasta varianta a fost discutata de noi inca din perioada cand s-a format uniunea noastra", a spus Medvedev, citat de agentia RIA Novosti.

"Este, fara indoiala, o propunere serioasa si plina de responsabilitate", a adaugat Medvedev, făcând referire la eventualitatea ocupării postului de premier.

Putin l-a desemnat în 2008 pe Medvedev, în vârstă de 46 de ani, drept succesorul său. Neputându-se prezenta pentru un al treilea mandat prezidenţial consecutiv, Putin a preluat atunci conducerea Guve

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 22 minute
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 57 minute
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 3 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 36 minute
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Viitorul industriei prelucrătoare în România, modelat de tehnologiile avansate

HotNews acum o ora
Industria prelucrătoare reprezintă un pilon al economiei românești cu o contribuție semnificativă la Produsul Intern Brut, cu o pondere importantă în exporturi, dar și în forța de muncă angajată. Cu toate acestea, în ultimii ani cel puțin, au apărut

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 3 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Mirela Călugăreanu preia șefia Curții de Conturi. Ce mesaj transmite

HotNews acum 58 minute
Mirela Călugăreanu a fost desemnată de Parlament să preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României, după ce Mihai Busuioc și-a început mandatul de judecător la Curtea Constituțională a României. „Parlamentul României a adop

Cătălin Moroşanu, la un pas de divorţ. Sacrificiul pe care l-a făcut pentru a-şi salva familia! „Îmi e foarte greu”

Cancan acum 12 ore
Cătălin Moroșanu a vorbit fără menajamente despre ultimele sale proiecte și ne-a dezvăluit cât de aproape a fost de un divorț. Fostul boxer profesionist la categoria grea a ținut să puncteze că se simte obosit și că vrea să ia o pauză din show-urile

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°