Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, l-a propus sâmbătă pe premierul Vladimir Putin drept candidat la alegerile prezidenţiale din martie 2012, în cadrul congresului partidului de guvernământ Rusia Unite, scrie Mediafax.
"Având în vedere că mi-a oferit conducerea listei partidului (Rusia Unită la alegerile legislative) şi că în caz de succes, faptul că eu sunt pregătit să lucrez activ în Guvern, cred că va fi bine ca acest congres să susţină candidatura liderului partidului, Vladimir Putin, la funcţia de preşedinte al ţării", a declarat Medvedev.
El s-a exprimat în faţa celor aproximativ 11.000 de militanţi ai partidului Rusia Unită, reuniţi în palatul sporturilor Lujniki din Moscova.
Cu câteva minute înainte, Vladimir Putin l-a propus pe Medvedev să ocupe prima poziţie pe lista partidului Rusia Unită pentru alegerile legislative din decembrie.
"Propun ca lista (partidului) Rusia Unită la alegerile pentru Duma (Camera inferioară a Parlamentului) din 4 decembrie să fie condusă de şeful statului în exerciţiu, Dmitri Anatolevici Medvedev", a declarat premierul rus.
Acesta din urmă l-a desemnat în 2008 pe Medvedev, în vârstă de 46 de ani, drept succesorul său. Neputându-se prezenta pentru un al treilea mandat prezidenţial, Putin a preluat conducerea Guvernului rus.
De altfel, o reformă constituţională adoptată în 2008 a prelungit durata mandatului prezidenţial de la patru la şase ani începând din 2012.
Teoretic, Putin, în vârstă de 58 de ani, va putea să se prezinte în 2018 şi să rămână la putere până în 2024.
Vladimir Putin: Medvedev ar putea deveni premier
Premierul rus, Vladimir Putin, a declarat sâmbătă că este o "mare onoare" pentru el să fie candidat la alegerile prezidenţiale în 2012 şi a adăugat că actualul preşedinte, Dmitri Medvedev, ar putea deveni premier, în cadrul congresului Rusia Unită, aflat la putere.