Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, în calitate de comandant suprem al forţelor armate, a semnat, vineri, ordinul de demitere a lui Iurie Dominic, şef al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale şi comandant al armatei.
Procedura demiterii lui Dominic a fost pusă în sarcina ministrului apărării Vitalie Marinuţă, iar în ordinul semnat de Marian Lupu “se atenţionează Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne (Departamentul Trupelor de Carabinieri) şi Serviciul Grăniceri asupra necesităţii întăririi şi menţinerii disciplinei militare”.
Iurie Dominic deţinea funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale şi comandant al Armatei Naţionale din mai 2010.
De asemenea, potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Apărării de la Chişinău, Consiliului Colegial al Ministerului Apărării, întrunit, vineri, 23 septembrie, a decis eliberarea din funcţie a comandantului Brigăzii de infanterie motorizată “Dacia”, locotenent-colonelul Andrei Grosu.
“În prima jumătate a zilei de 23 septembrie a avut loc şedinţa Consiliului Colegial al Ministerului Apărării, în cadrul căreia a fost discutată inclusiv problema disciplinei militare în Armata Naţională.
Reieşind din abaterile grave comise în respectarea regulamentelor militare de către efectivul Brigăzii de infanterie motorizată „Dacia”, Consiliul Colegial a decis eliberarea din funcţie a comandantului unităţii, locotenent-colonel Andrei Grosu. La baza demiterii a stat accidentul tragic produs în seara zilei de miercuri, 21 septembrie, cînd un soldat în termen a fost rănit mortal de către un alt coleg, aflat în serviciul de gardă.
Totodată, în rezultatul şedinţei Consiliului Colegial al Ministerului Apărării, sancţiuni disciplinare au fost aplicate altor factori de decizie din cadrul Marelui Stat Major al Armatei Naţionale”, se preprecizează în textul comu