De un an încoace, turcii au ridicat tonul ca să se facă bine auziţi în Orientul Mijlociu, dar şi în marile capitale ale lumii. Revirimentul politicii externe a fost declanşat de moartea a nouă cetăţeni turci într-un convoi cu ajutoare destinate palestinienilor, blocat de forţele speciale israeliene.
Faptul că Israelul a refuzat să-şi ceară scuze după atac, aşa cum ceruse Ankara, a provocat un bun prilej de radicalizare a tonului şi, implicit, de afirmare a Turciei ca putere regională. Acest lucru s-a văzut inclusiv în conflictul intern din Siria, pe care guvernul radical al lui Tayyip Erdogan s-a angajat să-l medieze. Turcia găzduieşte câteva mii de refugiaţi din această ţară. În relaţiile externe, liderii turci merg chiar mai departe, încercând să stabilească o alianţă cu Egiptul, celălalt stat mare din regiune. Dacă se va dovedi viabilă, va fi o puternică axă nu doar politică în regiune, care ar putea face Israelul să se simtă strâns în cleşte taman acum, când palestinienii se află în plină ofensivă la Naţiunile Unite pentru recunoaşterea statului lor. Situaţia este cu atât mai delicată cu cât Turcia găzduieşte câteva zeci de arme nucleare pe teritoriul său, deţine a doua armată ca mărime în NATO după SUA (cu aproximativ un milion de oameni), iar deunăzi a încheiat un acord cu americanii pentru montarea unui radar - componentă a scutului antirachetă.
Pe de altă parte, creşterea economică susţinută este văzută de mulţi drept motiv de relaxare în demersurile pe care această ţară le-a făcut cu mult aplomb până deunăzi pentru a adera la Uniunea Europeană. Se pare că tocmai împotrivirea unor lideri europeni precum Nicolas Sarkozy a făcut bine lirei turceşti, care a întâmpinat mai puţine dificultăţi în criză decât moneda unică a UE, ţinută jos în ultimii ani de piatra de moară grecească. Ba, mai mult, Ankara a lansat recent avertismente serioase la
