Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce au femeile salarii mai mici decat barbatii?

Publicat in Ziare.com, sâmbătă 24 septembrie 2011 ·

Femeile din Romania obtin salarii cu aproximativ 10 procente mai scazute decat barbatii, pentru acelasi tip de job si la un nivel de pregatire similar, potrivit unui studiu al Bancii Mondiale. Cum se explica aceasta diferenta, care este, totusi, mai scazuta decat in cazul altor tari din regiune?

Potrivit specialistilor in domeniul resurselor umane, "vina" pentru aceste diferente in salarizare o poarta, pe de o parte, faptul ca domeniul afacerilor este considerat preponderent masculin, iar, pe de alta parte, rolul femeii in cadrul familiei.

"Din pacate, femeile de peste tot castiga cu 10 la suta mai putin decat barbatii, pentru ca exista acest mit al mediului de business, cum ca este un mediu al barbatilor. E un mit care a inceput sa fie zguduit in ultimii zece ani, la noi, in strainate, in ultimii 20. Pana se va ajunge la un statut de egalitate intre barbati si femei cred ca mai e cale lunga, pentru ca este o schimbare de paradigma in business", a declarat, pentru Ziare.com, Ana Ber, managing director al firmei de consultanta in domeniul HR Dr. Pendl & Dr. Piswanger Romania.

Conform raportului Bancii Mondiale, la nivel regional, o femeie castiga doar 80 de centi pentru fiecare dolar pe care il castiga un barbat. In schimb, in Romania, diferenta este de 90 de centi la dolar. In plus, pe plan local, femeile reusesc sa-si gaseasca locuri de munca mai mult in domeniul serviciilor, unde salariile sunt mai scazute decat ale barbatilor care au joburi si in alte sectoare.

Stelian Panescu, directorul general al Smart Sigma, este de parere ca intervine si rolul femeii in familie. "Diferentele de salarizare intre barbati si femei exista peste tot in lume si asta este legat de rolul lor in familie. La noi, rolul lor in familie este traditional. Iar femeile care fac cariera nu cred sa sunt mai prost platite. Este doar o chestie de m

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 57 minute
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Bărbatul acuzat că şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat și în judeţul Arad

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul M

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 3 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/35°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

25°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°