UPDATE Şeful CCA a fost scos cu cătuşe la mîini din sediul DNA. Florin Ţerbea, preşedintele Federaţiei Române de Futsal, coleg cu Vasile Avram în Comitetul Executiv al FRF şi apropiat al echipei FC Tîrgu Mure, e şi el încătuşat.
Foto mai jos!
DNA a remis presei un comunicat în care face publice acuzaţiile care li se aduc şefului CCA şi lui Sorin Ţerbea. Îl redăm integral.
"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează acte de urmărire penală faţă de următorii inculpaţi:
AVRAM VASILE, preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită în formă continuată,
ŢERBEA SORIN - IOAN, om de afaceri, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită în formă continuată.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori au rezultat următoarele:
La data de 21 mai 2011, în condiţiile exercitării atribuţiilor de serviciu ca supervizor la meciul de fotbal F.C.M. Tîrgu-Mureş – Universitatea Cluj din cadrul etapei a 34-a a Ligii I de fotbal, inculpatul Avram Vasile a primit de la inculpatul Ţerbea Sorin Ioan, prin doi intermediari, suma de 19.000 de euro în scopul delegării unor arbitri agreaţi de echipa de fotbal din Tîrgu-Mureş, la jocurile ediţiei de campionat 2011-2012. În aceeaşi împrejurare şi în acelaşi scop, inculpatul Avram Vasile a beneficiat de transport gratuit cu elicopterul pe ruta Bucureşti-Tîrgu-Mureş şi retur, folos oferit de Ţerbea Sorin Ioan.
Inculpaţilor Avram Vasile şi Ţerbea Sorin Ioan li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar la data de 24 septembrie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pentru 24 de ore. La data de 25 septembrie 2011, cei doi inculpaţi urmează a fi pre