Oricât am fi de obosiţi, oricât de mult ne-ar plăcea ţara noastră, oricât de dor ne-ar fi de locurile care ne leagă iremediabil de trecut, nu se poate să nu observăm că Lisabona are nişte pieţe extraordinare. Piaţă, nu cu sensul de loc unde se face comerţ cu diverse produse, ci cu înţelesul secundar, de spaţiu întins care, pur şi simplu, dă impresia de libertate, de adevăr şi de lumină.
Am încercat să fac un top al acestor peisaje, dar mi-a fost imposibil să aleg. Şi, totuşi, gândindu-mă în tihnă, mi-am dat seama că mi-e foarte dragă Piaţa Rossio, pe numele ei oficial Praca de D. Pedro IV. Încă de acum câteva secole, acesta este considerat un fel de centru al oraşului, un punct principal de întâlnire, poate cel mai clar reper al Lisabonei. Piaţa Rossio (Praca Rossio) este secretul pe care îl ştie toată lumea. Şi turiştii, şi localnicii, şi vizitatorii grăbiţi, sosiţi timid din alte localităţi ale acestei minunate ţări. De-a lungul anilor, aici s-au organizat evenimente importante, de la coride, la acţiuni de protest, de la spectacole, la parade militare.
Clădirile care înconjoară piaţa se asortează perfect cu sobrietatea tăcută a cartierului. E zona veche a capitalei, e zona tuturor, e o complicitate stranie în toate elementele decorative ale ferestrelor, e discreţie în fiecare mişcare din jur. Cafenele elegante (unele dintre ele celebre pentru legătura strânsă cu importanţi scriitori portughezi, care frecventau cu plăcere zona), magazine pentru toate cerinţele, suveniruri şi produse proaspete de patiserie, piatră cubică printre părţi hotărâte de asfalt, murmur fără început şi fără final. Asta am întâlnit acolo.
Centrul pieţei este ocupat de statuia lui D. Pedro IV, personaj important, atât în istoria Portugaliei, cât şi în destinul Braziliei independente. Baza statuii este reprezentată de patru figuri feminine, care simbolizează Dreptatea, Puter
