Când Nea Aurică, cum îi spun amicii, nu şi eu, eu îi spun Solomon sau solomonarul, pentru că asemeni vechilor vraci, el aduce sau răsfiră norii şi ploaia, era luat la mititica, pentru cauze mai mult sau mai puţin conforme cu realitatea obiectivă, unii deja aprindeau lumânări la căpătâiul carierei politice şi a postului de primar al urbei. Alţii sperau să scape, dar nu datorită nevinovăţiei, ci abilităţilor sale negociatoare. Populaţia, conştientă că adevăratele motive ale ridicării sale nu sunt cele care apăreau în capetele de acuzare, îi lua apărarea spunând că nu e corect. Şi uite aşa, popularitatea i-a crescut, nu prin nevinovăţie, ci prin faptul că era persecutat de putere şi plătea pentru nesupunerea la interesele minestresei blonde, deloc populară prin zonă. Aşa s-a făcut că a fost aclamat precum Baraba la ieşirea de la întristare.

A urmat o perioadă de tatonare, de reobişnuire cu lumina reflectoarelor, un fel de mers orbeşte, apoi după ce s-a dumirit cum se mişcă roata politică, a schimbat direcţia. Orgolios cum este, ca mai toţi oltenii, a realizat că nu poate sta la aceeaşi masă cu teroarea blondă, aşa că s-a orientat spre …. stele. Ştia că nu poate trece în opoziţie, asta ar fi însemnat noi chemări pe la DNA, vizite pe la procurori şi nopţi neliniştite. Şi atunci s-a orientat către calea de mijloc, dar salvatoare. S-a înrolat în UNPR, şi a împăcat şi capra şi varza. Adică şi orgoliul, că nu mai e nevoit să asculte ordinele blonde şi a scăpat şi de discuţiile cu procurorii, că doar Oprică este la putere şi încă pe cai mari, e vorba să ajungă la Interne. Nimeni nu va risca să îl supere pe general, atacându-i oamenii, mai ales oamenii care îi pot aduce primăria Banilor. O fi fost el simpu intendant, dar parcă i-ar sta bine călare pe calul lui Mihai Viteazul, măcar pentru o poză de familie, cum a făcut şi cu Osama. Cui nu i-ar surâde primăria Cra