Cinci zile au trecut de la momentul în care spectatorii de pe stadionul Astra din Ploieşti erau îngroziţi de sunetul tibiei fracturate şi până în momentul în care Băcilă (foto) s-a externat. Pe poarta spitalului Elias a intrat duminică noapte un fotbalist resemnat, dar ieri în jurul prânzului a ieşit unul optimist, concentrat pe revenirea cât mai rapidă pe terenul de joc.
Operaţia lui Cosmin Băcilă a decurs excelent, fotbalistul "pandurilor" declarând că abia aşteaptă să ajungă acasă pentru a începe refacerea. "Mă simt mai bine, mă bucur că s-a terminat totul. Acum urmează o perioadă foarte grea, mă duc acasă, acolo unde o să am sprijinul familiei. O să încerc să revin mai puternic.
"Am pus piciorul jos, dar mă doare"
Băcilă a primit instrucţiunile medicilor, care i-au recomandat să nu se teamă şi să încerce să se folosească şi de piciorul operat pentru a se deplasa. "Azi (n.r. - ieri) am pus piciorul în pământ, am mers puţin, mă doare, dar e normal", a declarat fotbalistul de 28 de ani la ieşirea din spital. La plecare, Băcilă a ţinut să spună încă o dată că nu-i poartă pică lui Gardoş, dar s-a arătat vizibil iritat când a fost întrebat dacă oficialii Stelei au încercat să-i ofere bani pentru perioada de recuperare.
"Cu Gardoş nu mai am nimic. Atunci eram nervos şi de aceea l-am acuzat că m-a nenorocit"
Cosmin Băcilă, mijlocaş Pandurii
Cinci zile au trecut de la momentul în care spectatorii de pe stadionul Astra din Ploieşti erau îngroziţi de sunetul tibiei fracturate şi până în momentul în care Băcilă (foto) s-a externat. Pe poarta spitalului Elias a intrat duminică noapte un fotbalist resemnat, dar ieri în jurul prânzului a ieşit unul optimist, concentrat pe revenirea cât mai rapidă pe terenul de joc.
Operaţia lui Cosmin Băcilă a decurs excelent, fotbalistul "pandurilor" declarând că abia aşteaptă să ajungă acasă pentru a în