O căţeluşă s-a aciuat pe lângă un bloc din cartierul Astra, în urmă cu 12 ani. Locatarii, iubitori de animale, au îndrăgit-o imediat. Au botezat-o Fetiţa şi i-au făcut o cuşcă în grădina din faţa imobilului. „În urmă cu 12 ani am avut 2 căţei cu care mergeam pe câmp să alerge. La un moment dat, întorcându-se soţia cu căţeii noştri, Fetiţa a venit după ei. Miloşi din fire, am decis s-o îngrijim”, ne spune Sorin Capotă, proprietarul patrupedului. Culmea, cele mai bune prietene ale Fetiţei sunt câteva pisicuţe, care au şi ele o căsuţă tot în grădina blocului. Pe multe dintre acestea, chiar Fetiţa le-a ajutat să vină pe lume şi le-a îngrijit de parcă ea ar fi mama lor. „Acest căţeluş are în coteţ pisici, a crescut pisici care au fătat în cuşca lui. E mai devotată decât o mamă. I-a lins şi i-a rupt cordonul ombilical la pisică. E devotată. Nu mănâncă, până nu mănâncă celelalte animale”, ne spune Elena Marinescu (foto), una din vecine. Din aceleaşi castroane, din care mănâncă Fetiţa şi pisicuţele, se mai servesc şi câţiva porumbei, chiar sub ochii căţeluşei şi ai felinelor. Seara târziu, un alt animal însoţeşte gaşca formată în faţa blocului, un arici care are casă prin apropiere.
Ziua păzeşte scara, noaptea parcarea
Toţi locatarii hrănesc animalele din curtea blocului, însă nu sunt singurii fascinaţi de vietăţile care trăiesc împreună într-o aşa armonie.
„Copii de la Palatul copiilor, până să intre la activităţile lor, vin aici şi de multe ori le-au adus mâncare. Cred că tot ei au fost cei care i-au şi luat acasă”, ne spune doamna Marinescu. Odată cu venirea Fetiţei, somnul locatarilor a fost mai liniştit. Căţeluşa este un paznic de nădejde şi niciun necunoscut nu se apropie de bloc, fără că animalul să latre pentru a-şi avertiza stăpânii.
Ziua supraveghează intrarea în bloc, iar seara, parcarea. „Odată a venit soţul acasă şi cineva l-a at