Nu inteleg aversiunea presedintelui Basescu fata de fostul suveran al Romaniei, decat prin prisma relatiilor sale la catarama cu printul Paul Lambrino, atat de prietenesti, incat i-a botezat si un copil, anul trecut.

In baza principiului "prietenii tai sunt si ai mei, iar dusmanii tai sunt si dusmanii mei", romanii au aflat la tv ca presedintele lor este inamicul public numarul unu al fostului lor rege.

Naduful presedintelui

Cand presedintele a pronuntat pentru prima oara cuvantul "tradare", parea o vorba scapata din greseala. Domnul Basescu a recunoscut si altadata ca scapa vorbe la repezeala.

Dar, cand vorbele cad si a doua oara, ca o grindina de vara, tot la televizor, iti dai seama ca este greu sa iei nota de cele spuse, daca nu ti se da si explicatia gravelor afirmatii.

Numai ca presedintele, atat de generos cand afirma, este foarte zgarcit cand explica. Conform obiceiului, dansul ne-a plasat cateva cuvinte teribiliste si ne-a lasat cu ochii in soare, sa ghicim noi printre randuri sensul adanc al spuselor prezidentiale.

Putem presupune multe, putem construi scenete sau putem imagina variante. Un lucru insa este clar: domnul Basescu nu este omul care sa vorberasca degeaba. Cand arunca o vorba grea, inseamna ca cineva l-a suparat adanc, atat de adanc incat simte nevoia sa-si verse naduful la televizor.

Iar, dupa ce l-a varsat, ne lasa pe noi sa descifram, sa interpretam si sa comentam pe diferite canale tot felul de variante, presupuneri si scenarii.

Sindromul de gelozie

In ce ma priveste, cel mai simplu scenariu mi se pare a fi cel pe care l-am amintit adineauri: presedintelui i-a facut placere sa-si serveasca bunul prieten la catarama, printul Paul. Presedintele se da smecher, facand lobby pentru print si se da mare, aratandu-si coltii vitejesti spre un rege