Cazul ”Troy Davis”, americanul de culoare condamnat la moarte, miercuri, și executat prin injecție letală în ciuda tuturor apelurilor pentru comutarea sentinței a fost în atenția presei din întreaga lume. În epoca rețelelor de socializare, povestea lui Davis nu putea trece neobservată. Zeci de mii de utlizatori ai conturilor de Twitter sau Facebook au putut urmări pas cu pas fiecare minut din ultimele minute de viață ale condamnatului la pedeapsa capitală. Sursa: REUTERS
Analizând o bună parte a comentariilor făcute pe rețelele de socializare, concluzia ar putea fi că se speră ca această recentă condamnare la moarte, foarte controversată, să determine anularea pedepsei capitale în toate statele din America.
În noaptea în care americanul aflat în închisoare de peste 20 de ani a fost executat de autoritățile statului Georgia, mii de oameni au postat mesaje de susținere pentru familia lui și de revoltă față de inflexibilitatea de care au dat dovadă oamenii legii.
Printre americanii care au dorit să se solidarizeze pe Twitter cu Troy Davis s-a numărat și regizorul Michael Moore (autorul filmelor ”Fahrenheit 9/11 și ”Sicko”). El a făcut apel la boicotarea statului Georgia, pe care l-a numit ”stat ucigaș”, iar pe liderii săi ”asasini”.
Nimic nu a clintit autoritățile statului Georgia, nici protestele de stradă, nici apelurile unor personalități ca Jimmy Carter sau Susan Sarandon, cu atât mai puțin furia oamenilor exprimată pe rețelele de socializare. Sentința a fost pusă în aplicare la ora locală 23.08, așa cum era programat.
Cel mai bun exemplu este cel al Karlei Faye Tucker, condamnată la moarte și executată tot prin injecția letală, în 1998, în statul Texas. În pofida amplelor manifestații de susținere și a unei campanii intense a presei, ea a devenit prima femeie executată în acest stat în ultimii 135 de ani.
@N_P