Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un avion cu turişti s-a prăbuşit în Nepal. Imagini şocante de la locul accidentului

Publicat in Antena 3, duminică 25 septembrie 2011 ·

Un avion cu turişti care veneau de pe muntele Everest s-a prăbuşit în apropiere de capitala Nepalului. 19 oameni au murit, 16 turişti şi trei membri ai echipajului. Singurul supravieţuitor al accidentului a murit în spital.

"Cele 19 persoane au murit. Zborul 103 al Buddha Air se întorcea dintr-un tur în munţi în momentul în care s-a prăbuşit peste dealul Kotdada, la aproximativ zece kilometri de Katmandu", a declarat Bimesh Lal Karna, care conduce departamentul de urgenţă al aeroportului internaţional Tribhuwan (Katmandu).

Controlorii au pierdut contactul cu avionul în jurul orei locale 07.30. Potrivit televiziunii locale, martorii oculari au văzut cum din aparat ieşeau flăcări, înainte de a se prăbuşi.

Echipele de salvare spun că avionul s-a prăbuşit din cauza vremii nefavorabile. În zonă, vivzibilitatea era redusă din cauza ceţii.

Reprezentanţii companiei Buddha Air nu au putut fi contactaţi pentru a comenta acest accident. Compania aeriană le propune turiştilor "Experienţa Everest", decolând din Katmandu şi zburând în apropiere de cel mai înalt vârf din lume.

Un avion cu turişti care veneau de pe muntele Everest s-a prăbuşit în apropiere de capitala Nepalului. 19 oameni au murit, 16 turişti şi trei membri ai echipajului. Singurul supravieţuitor al accidentului a murit în spital.

"Cele 19 persoane au murit. Zborul 103 al Buddha Air se întorcea dintr-un tur în munţi în momentul în care s-a prăbuşit peste dealul Kotdada, la aproximativ zece kilometri de Katmandu", a declarat Bimesh Lal Karna, care conduce departamentul de urgenţă al aeroportului internaţional Tribhuwan (Katmandu).

Controlorii au pierdut contactul cu avionul în jurul orei locale 07.30. Potrivit televiziunii locale, martorii oculari au văzut cum din aparat ieşeau flăcări, înainte de

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Locale 2024. Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu: „Suntem pe baricade”

HotNews acum o ora
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, candidat din partea Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat, a declarat, luni seară, că reprezentanţii formaţiunii politice sunt „pe baricade" şi verifică dacă rezultatul la numărătoarea voturilor este cel pe

Mega-scandal la Kiev chiar înainte de conferinţa internaţională privind reconstrucţia Ucrainei. Un lider demisionează și acuză guvernul că i-a pus beţe în roate

Ziare.com acum 33 minute
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum o ora
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 4 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

ALEGERI 2024 – Brăila: Primarul comunei Şuţeşti, condamnat pentru proxenetism, reales în funcţie

News.ro acum o ora
Primarul comunei Şuţeşti din judeţul Brăila, Costică Dobre, condamnat definitiv pentru proxenetism, fiind acuzat că a racolat fete pe care le-a obligat să se prostitueze în afara ţării, a fost reales la scrutinul din 9 iunie. El a obţinut cel mai ma

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 4 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 6 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum o ora
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Incident la graniţa NATO. Un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian al Finlandei

Mediafax acum o ora
Incidentul a avut loc estul Golfului Finlandei şi a durat aproximativ două minute, a precizat ministerul. Avionul militar rus a pătruns mai mult de doi kilometri în spaţiul aerian finlandez, potrivit Reuters. "Luăm în serios suspiciunea de încălcare

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
vin.

18°/26°
Iasi
acum

23°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
joi

15°/24°
vin.

13°/22°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
vin.

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°
vin.

16°/25°