Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A dat strălucire de aur tenisului băcăuan de juniori

Publicat in Adevarul, duminică 25 septembrie 2011 ·

Antrenorul a reuşit în acest an să claseze SCM Bacău pe primul loc în ţară la secţia de tenis juniori după ce, ani la rând, nu a coborât sub primele cinci locuri ale clasamentului.

A început să joace tenis la 14 ani după ce, timp de patru ani, a practicat fotbalul. După ce a obţinut o medalie de bronz cu echipa Dinamo Braşov la Campionatele Naţionale şi s-a clasat pe locul 18 în ţară la simplu, Mihai Ciuntea s-a retras din activitatea de sportiv şi a îmbrăcat haina de antrenor. De peste 30 de ani le predă tinerilor băcăuani arta mânuirii rachetei de tenis.

„ADS“: Din câţi sportivi aţi antrenat, câţi fac performanţă?

Mihai Ciuntea: Peste 30 din cei aproape 300 pe care i-am antrenat de-a lungul anilor. Mă refer aici la titluri de campioni naţionali la juniori, seniori, dar şi pe echipe. Am avut participări la Campionatele Europene şi chiar o medalie de bronz pe echipe la această competiţie în 2002 prin sportiva Ramona Husaru.

Care a fost cel mai bun an al secţiei tenis de la SCM Bacău?

Anul acesta am avut cele mai bune rezultate. Am dominat clar Campionatele Naţionale Individuale pentru Juniori, care au avut loc la Bucureşti. În finala de simplu băieţi, ambii sportivi au fost ai clubului nostru. Practic, noi am dat şi campionul naţional şi vicecampionul.

Care este cel mai bun rezultat obţinut de un sportiv?

Am avut şi avem mulţi sportivi buni cu potenţial foarte mare, atât la fete, cât şi la băieţi. La băieţi am reuşit performanţa ca în acest an să înregistrăm prima prezenţă a unui junior de la SCM Bacău pe tabloul principal de la Roland Garos şi Wimbledon. Este vorba de Teodor Marin clasat pe locul 41 în lume.

Cum aţi reuşit să atingeţi aceste performanţe?

Prin răbdare şi perseverenţă. Pentru a forma o şcoală de tenis puternică din punct de vedere tehnic şi tactic nu este suficient să ai sport

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°