Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gabriel Tănase a lăsat fotbalul de performanţă ca să se facă pompier

Publicat in Adevarul, duminică 25 septembrie 2011 ·

După 15 ani de fotbal de performanţă, Gabriel Tănase a făcut o schimbare radicală, optând pentru o carieră în cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

CITIŢI ŞI:

Cotizo Draia luptă zi de zi să salveze vieţi

Adrian David și-a transformat dragostea pentru munte în meserie

Gabriel Tănase a început să joace fotbal la 12 ani, iar prima legitimare a fost în 1993, la FC Inter Sibiu. Trei ani mai târziu, şi-a făcut debutul cu FC Inter în divizia B, însă, din păcate, după un an de zile echipa s-a desfiinţat. Au urmat 5 ani la Universitatea SOPO, cu care a jucat în divizia C, după care un an la Cip Deva, echipă de fotbal în sală cu care a ocupat locul II în campionatul naţional de profil.

Chiar dacă a fost o performanţă remarcabilă, nu a putut renunţa la prima dragoste, fotbalul jucat afară, nu în sală, şi s-a întors la Universitatea Sibiu. „De acolo, am plecat în pregătiri cu Gaz Metan Mediaş, însă am fost „întors” de un telefon înapoi la FC Sibiu, care urma să evolueze în Divizia B”, povesteşte Gabriel Tănase.

A avut însă un ghinion teribil. A apucat să joace doar o etapă, iar înainte de cea de-a doua s-a accidentat, ruptura de ligamente ţinându-l departe de terenul de joc un an de zile. Când s-a întors, echipa retrogradase în divizia C. A continuat la FC Sibiu, apoi la Interstar şi la Voinţa Sibiu, echipă cu care a reuşit promovarea în divizia C. Avea atunci 27 de ani şi a hotărât că este momentul să pună ghetele în cui, cel puţin la nivel de profesionism.

Pompier de 3 ani

Hotărârea, spune el, a venit firesc, în condiţiile în care, în ultimul an de zile, mersese în paralel şi cu fotbalul şi cu o altă carieră, pentru mulţi neobişnuită în cazul unui sportiv de performanţă. Avea un coleg de echipă care lucra deja la pompieri, şi discuţiile cu el l-au atras spre o meserie pent

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 7 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 4 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 4 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°