Hepatitele virale B şi C provoacă decesul a aproximativ un milion de oameni anual, în toată lumea, la nivel naţional incidenţa hepatitelor A şi B fiind de 16,2, respectiv 2,4 la 100.000 de locuitori, cea a hepatitei virale C fiind mai scăzută, potrivit datelor prezentate la o conferinţă naţională.
Pacienţi cu boli ale ficatului, suţinători ai acestora, precum şi cadre medicale din întreaga ţară au participat la a treia ediţie a Conferinţei Naţionale a Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO), atrăgând atenţia asupra lipsei de informaţie la nivelul populaţiei dar şi asupra problemelor cu care se confruntă bolnavii, scrie Mediafax.
Printre concluziile conferinţei, în urma observaţiilor şi argumentelor aduse de pacienţi, s-a numărat şi lipsa de informare a populaţiei cu privire la etiologia şi a modului de transmitere a afecţiunilor hepatice.
Specialiştii au discutat despre necesitatea ueni campanii de depistare timpurie a bolii, pentru ca oamenii să afle din timp şi să poată urma terapiile specifice, dar şi de o campanie de informare la nivel naţional, întrucât pacienţii au sesizat că de multe ori sunt discriminaţi la locurile de muncă, în societate şi chiar în familie de către cei neinformaţi.
Participanţii la conferinţă au decis să înceapă demersurile pentru ca listele de aşteptare la tratament să dispară, având în vedere că cei mai mulţi pacienţi au fost infectaţi înainte de anii '90, în spitale, iar acum, protocolul teraputic este incomplet.
Dr. Felicia Coman, şef de secţie Gastrologie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Braşov, a declarat că este extrem de important să se conştientizeze că pacienţii cu afecţiuni hepatice nu sunt un risc pentru ceilalţi dar şi că, odată încheiat tratamentul terapeutic, controalele medicale trebuie continuate pe tot parcursul vieţii.
Georgeta Negoiţă, reprezentanta Dire