În 1879, BRAHMS a scris – aproape concomitent, două uverturi: prima, întitulată Tragică; cealaltă – Uvertură pentru o sărbătoare academică. Cele două lucrări sunt "gemene", dar diametral opuse ca mesaj: "una plânge, cealaltă râde" declara Brahms. Uvertura Tragică, structurată în formă de sonată, este reprezentativă pentru temperamentul nordic al muzicianului – interiorizat, străbătut de impulsuri misterioase. Are forţă, o încărcătură dramatică aparte. Brahms schiţase în acea perioadă elemente tematice destinate unei lucrări teatrale, un Faust. Nu avea să fie niciodată dusă la bun sfârşit. Ascultând însă uvertura, ne putem imagina ce ar fi însemnat lucrarea lirică în creaţia compozitorului, dar şi în literatura de gen...
Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră op. 8 de GEORGE ENESCU este o provocare pentru solistul instrumentist. Complexitatea lirismului enescian – pictură sonoră, contemplativitate, evocare nostalgică contopită cu trăiri patetice şi tumultuoase, tristeţe "luminoasă", mixtură de patetic şi elan eroic străbătută de elemente ale limbajului est-european sugerat fără premeditare – marchează opera. Opus-ul este pregnant romantic, cu mare tensiune emoţională concentrată pe solistul care, "asistat" de orchestra-martor, are libertatea de manifestare a expresivităţii. Pascal Bentoiu numeşte Simfonia, o "mare fantezie", focar de afectivitate. A o înţelege este un privilegiu şi prilej de adâncă desfătare
spirituală. Lucrarea a fost prezentată în primă audiţie la opt ani de la conceperea ei: în 1909, Paris, cu Joseph Salmon solist, orchestra Lamoureux fiind dirijată de George Enescu.
Sub titlul Images, CLAUDE DEBUSSY a reunit şase piese pentru pian şi trei pentru orchestră, cele din urmă, îndelung cizelate (între 1905-1912), fiind întitulate: Gigues, Ibéria, Rondes de printemps. Iberia, la rândul ei în trei părţi, ilustrează o
