Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexăndrenii continuă să bea nitraţi pe post de apă de izvor

Publicat in Adevarul, duminică 25 septembrie 2011 ·

De ani de zile, alexăndreni se aprovizionează cu apă de la cele patru izvoare din oraş, convinşi că apa de aici este mult mai sănătoasă decât cea de la chiuvetă. Primăria Alexandria a făcut abia anul acesta analize şi a constatat că doar apa de un singur izvor este bună de băut.

Cele patru izvoare din Alexandria, situate de-alungul râului Vedea sunt de ani buni sursă de apă pentru aproape un sfert dintre locuitorii oraşului. Ca să nu mai dea banii pe apa îmbuteliată de la magazine şi ca să evite consumul apei de la chiuvetă, de a cărei calitate se îndoiesc, alexăndrenii au făcut cozi la cele patru izvoare. Majoritatea veneau aici de câteva ori pe săptămână înarmaţi cu bidoane de plastic şi îşi asigurau astfel raţia de apă pentru câteva zile. “ Eu beau apă de la izvorul din Pădurea Vedea de ani buni. Toată familia bea de aici. Este curată, limpede, bună. Decât să dai bani pe apa din magazin care nu ştii ce fel de apă este, poate fi şi de la chiuvetă, este mai sigur aşa”, ne-a spus Ion Stamate, un alexăndrean de 45 de ani, convins că apa de la izvorul din Pădurea Vedea este sănătate curată. Deşi sunt mai bine de 10 ani de când alexăndrenii au descoperit apa de la cele patru izvoare, Primăria Alexandria a constata fenomenul abia anul acesta. “ Am aflat că foarte mulţi oameni beau apa de la acele izvoare şi am dispus către operatorul de apă Apa Serv, efectuarea unui set de analize pentru fiecare izvor în parte”, a spus primarul Alexandriei, Victor Drăguşin. Analizele efectuate de operatorul regional de apă Apa Serv au scos la iveală o surpriză neplăcută, atât pentru edili, cât mai ales pentru alexăndrenii care au băut ani în şir apă de la cele patru izvoare.

Un singur izvor din oraş are apă potabilă

Trei dintre cele patru izvoare din Alexandria au apă cu un conţinut ridicat de nitraţi, după cum au scos la iveală analizele efectuate de Apa Ser

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 41 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 2 ore
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 4 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°