Au apărut nenumărate cărţi despre George Enescu în ultimul deceniu, cu totul remarcabile: la Editura Muzicală, splendida carte de interviuri îngrijită de Laura Manolache, cartea lui Valeriu Râpeanu - „Enescu”, M. Cosma - „Destinul unui geniu”, la Editura Curtea Veche, într-o haină foarte elegantă, s-a reeditat cartea lui Bernard Gavoty - „Amintirile lui George Enescu” şi multe altele.

Încerc să aleg un interviu anume. Toate sunt fascinante: Ce om! Ce om! Sau să aleg unul dintre portretele făcute de mari personalităţi, portrete cu adevărat remarcabile: Tudor Arghezi, Petru Comănescu, Alfred Alexandrescu, Nicolae Iorga, Ştefana Velisar Teodoreanu. Am să aleg însă portretul M. S. Regina Maria: „George Enescu a împlinit 50 de ani şi ne-am adunat cu toţii să-l cinstim. George Enescu e al lumii, din România, şi fiu al ei. E fala ei. El a ţâşnit din acest pământ. Sunt mândră că am fost aleasă să aduc eu cea dintâi închinare a mea. Las altora, mai pricepuţi, să vorbească despre Enescu - artistul, Enescu – compozitorul şi virtuozul.

Obolul meu e mai umil, mai lăuntric, despre ce a însemnat el în vieţile noastre. George Enescu a fost copil-minune. În suflet îi ardea o flacără care-l despărţea de cei dimprejur. Fiinţă aparte, minune. Mi-e dragă modestia nesupusă în lumea în care sunt atâţia ruinaţi, de acea atmosferă regească de copleşitoare linguşire... Frumoasa lui simplicitate... Curtenitor desăvârşit, găsind o vorbă bună pentru oricine, el se desface de lucrurile pământeşti, ochii lui capătă privirea înăuntru, pentru că Enescu vede şi aude ceea ce la puţini le e dat să vadă şi să audă. Enescu e aievea când cântă. Şi atunci e gata să dea şi iar să dea. Modestia e la el o parte din suflet. El se trage îndărăt din forţa izbucnirilor care îl întrerup din legătura cu înaltul.

Muzica lui Enescu are o însuşire a ei, care e greu de rostit. E o anumită sonoritate