Foştii mari jucători de tenis ai României, Ilie Năstase şi Ion Ţiriac, nu şi-au dezamăgit fanii şi s-au ţinut de glume şi la festivitatea de premiere a turneului ATP pe care îl patronează la Bucureşti. Foştii mari jucători de tenis ai României, Ilie Năstase şi Ion Ţiriac, nu şi-au dezamăgit fanii şi s-au ţinut de glume şi la festivitatea de premiere a turneului ATP pe care îl patronează la Bucureşti.
În momentul în care l-a prezentat pe germanul Florian Mayer, câştigătorul finalei turneului, Ţiriac a enumerat toţi foştii mari jucători din Germania. Patronul turneului l-a "înţepat" pentru prima dată pe Ilie Năstase, atunci când acesta i-a sugerat să o adauge pe listă şi pe Steffi Graf. "Ilie, Steffi Graf e femeie", a spus, serios, Ţiriac, spre amuzamentul miilor de spectatori.
După ce Ţiriac a făcut o aluzie legată de bătrâneţea lui Ilie, fostul număr 1 mondial nu s-a putut abţine şi a simulat un şut în fundul colegului şi prietenului său. Gestul a fost gustat de public, care a râs şi aplaudat îndelung momentul.
La premiere, Năstase şi Ţiriac au invitat-o şi pe fosta mare campioană a României, "Zeiţa de la Montreal", Nadia Comăneci.