Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu mai sunt rable în Făgăraş

Publicat in Buna ziua Fagaras, duminică 25 septembrie 2011 ·

Bătrânele Dacii sunt pe cale de dispariţie în Ţara Făgăraşului. Acest fapt se poate observa cu ochiul liber la unităţile Remat din oraşul nostru. Dacă anul trecut, în această perioadă, maşinile vechi umpleau curtea centrelor, acum le poţi număra pe degete.

Doar 200 de Dacii casate

Programul Rabla a demarat în trombă şi în acest an, însă nu a mai avut acelaşi succes. Cel puţin în zona noastră. De la începutul anului şi până acum, doar 200 de Dacii au fost aduse la casare, de trei ori mai puţin faţă de anul trecut.

„De la începutul anului, am avut 200 de vouchere pe care le-am dat celor care au adus rable. Deja maşinile au fost introduse la dezmembrat, aşa că părţile metalice vor fi trimise la topit“, a spus Gheorghe Cârje, directorul Remat Făgăraş.

Majoritatea făgărăşenilor care au ales să scape de vechea maşina au folosit tichetul valoric primit la schimb pentru a-l vinde la jumătate din valoarea lui. Puţini au fost cei care şi-au dorit să-şi achiziţioneze un nou autoturism.

Valoarea anui voucher a fost în acest an de 3800 de lei, iar numărul maxim de bonuri valorice care au putut fi depuse de o persoană fizică sau juridică pentru cumpararea unui autoturism nou a fost de trei.

Etapele obţinerii voucher-ului

Pentru a intra în posesia unui voucher în schimbul unei maşini vechi trebuie să urmaţi câţiva paşi. „În primul rând talonul, cartea maşinii trebuie să corespundă. Mai e necesar actul de identitate al proprietarului maşinii. După ce am primit actele, introducem datele pe site-ul Ministerului Mediului, care ni le validează. Apoi întocmim actele pentru ca maşina să poată fi radiată. Fiind în posesia actului de radiere, clientul poate să ia voucherul şi să-l folosească pentru achiziţionarea unei noi maşini“, a mai spus Gheorghe Cârje.

De curând, la unul dintre centrele Remat din Făgăraş au mai ajuns 100 de

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 4 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum o ora
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 3 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Ministrul Finanţelor: Există acest semnal de îngrijorare în ceea ce priveşte încetinirea creşterii economice / De aceea trebuie să fim prudenţi / Ce răspunde la întrebarea dacă urmează o criză economică

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă, vineri seară, că există un ”semnal de îngrijorare în ceea ce priveşte încetinirea creşterii economice”, aceasta resimţinu-se în întreaga Europă. ”De aceea trebuie să fim prudenţi”, adaugă ministrul, declar

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 8 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 4 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 10 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Vremea

București
acum

16°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°