O groapa comuna cu peste 1.270 de cadavre, victime ale masacrului din 1996 de la inchisoarea Abu Salin, a fost descoperita, duminica, la Tripoli, au anuntat oficiali ai Consiliului National de Tranzitie (CNT) din Libia.
Aceasta a fost localizata de revolutionari pe data de 20 august, a declarat Kamal El Sheriff, membru al unui comitet din cadrul CNT, scrie CNN.
"Avem mult mai multe de facut pentru a ajunge la adevarul real al acestui masacru", a spus Salem Fergani, de asemenea, membru al comisiei.
"Sa fim sinceri, nu am fost pregatiti sa ne ocupam cu astfel de masacre umane, asa ca am solicitat asistenta din partea comunitatii internationale. Avem nevoie de specialisti in domeniu, pentru a ne ajuta la identificarea victimelor. Aceasta este o misiune nationala. Familiile acestor victime au dreptul sa afle adevarul despre fiii lor decedati", a spus el.
Oasele sunt imprastiate pe o zona cu o raza de aproximativ 100 de metri, a mai precizat Fergani.
La 28 iunie 1996, detinutii au inceput o revolta din cauza conditiile precare si au reusit sa caputureze un paznic, scapand din celulele lor.
"La cinci sau sapte minute dupa ce a inceput revolta, gardienii s-au urcat pe acoperisuri si i-au impuscat pe detinuti care erau in zonele deschise", a povestit, dupa cativa ani, unul dintre prizonieri.
O groapa comuna cu peste 1.270 de cadavre, victime ale masacrului din 1996 de la inchisoarea Abu Salin, a fost descoperita, duminica, la Tripoli, au anuntat oficiali ai Consiliului National de Tranzitie (CNT) din Libia.
Aceasta a fost localizata de revolutionari pe data de 20 august, a declarat Kamal El Sheriff, membru al unui comitet din cadrul CNT, scrie CNN.
"Avem mult mai multe de facut pentru a ajunge la adevarul real al acestui masacru", a spus Salem Fergani, de asemene