Hepatitele de tip B și C ucid anual aproximativ 1 milion de oameni din întreaga lume. La noi în țară, incidența hepatitelor A și B este de 16,2%, respectiv 2,4% la 100.000 de locuitori. Cea a hepatitei C este mai scăzută, potrivit datelor prezentate la Conferința Națională a Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România. Sursa: Codrin Prisecaru
Pacienţi cu boli ale ficatului, suţinători ai acestora, precum şi cadre medicale din întreaga ţară au participat la acest eveniment și au atras atenția asupra lipsei de informaţie la nivelul populaţiei în privința modului de transmitere a virusurilor hepatice, dar şi asupra problemelor cu care se confruntă bolnavii.
Specialiştii au discutat despre necesitatea unei campanii de depistare timpurie a bolii, dar şi de o campanie de informare la nivel naţional, întrucât pacienţii au sesizat că de multe ori sunt discriminaţi la locurile de muncă, în societate şi chiar în familie de către cei neinformaţi.
Listele de tratament trebuie să dispară
Participanţii la conferinţă au decis să înceapă demersurile pentru ca listele de aşteptare la tratament să dispară, având în vedere că cei mai mulţi pacienţi au fost infectaţi înainte de anii '90, în spitale, iar acum, protocolul teraputic este incomplet.
"Vom începe demersurile pentru a aduce modificări protocolului terapeutic pe hepatite şi ciroze de etiologie virală. Având în vedere complexitatea şi evoluţia afecţiunilor, este necesar să aibă prioritate la tratament, asemeni celor cu cancer", au subliniat reprezentanţii organizaţiilor de pacienţi.