Rare sunt persoanele, pe această planetă, capabile să spună ce făceau pe 6 sau pe 7 sau pe 8 septembrie 2001 în jurul orei 9:00, ora New York-ului. Milioane de oameni sunt însă în stare să povestească unde se aflau şi ce făceau la aceeaşi oră pe data de 11 septembrie când a fost lansat atacul terorist asupra celor două turnuri gemene de la World Trade Center. Pentru multă vreme, istoria contemporană va fi structurată în două largi perioade: cea de dinainte şi cea de după 11 septembrie.

Nimeni nu poate spune că acest atac ar fi sursa directă a crizei economice actuale sau a decepţiilor în care se adâncesc democraţiile în prezent. O legătură există însă între ceea ce s-a întâmplat atunci şi lipsa de entuziasm de acum. Nu e greu de răsfoit statisticile şi presa de dinainte de 11 septembrie 2001 pentru a descoperi că, în acel moment, Occidenul era într-o fază ofensivă, că economia era înfloritoare, că noile tehnologii erau la mare cinste şi că problema datoriei publice nu exista. În Europa, social-democraţii se aflau la putere în numeroase ţări (sau participau la guvernare cu liberalii), iar modelul de integrare propus de Uniunea Europeană era considerat ca o mare realizare istorică.

Iată însă că zece ani mai târziu America pare o ţară vlăguită financiar, zona euro pare la capătul puterilor, iar perspectivele economice sunt pe­simiste mai peste tot. În Europa, extrema dreaptă câştigă teren în peisajul politic şi în minţile oamenilor, politica de integrare a străinilor este consi­derată un eşec în foarte multe ţări (în frunte cu Franţa), iar doamna Angela Merkel declară în Germania că multiculturalismul nu mai funcţionează. Teoriile legate de aşa-zisul inevitabil conflict dintre civilizaţii şi culturi revin în forţă, temele legate de religie sunt mai des abordate decât cele legate de civism şi democraţie. Dacă nu s-ar fi produs la începutul acestui an revol