Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înainte şi după 11 septembrie

Publicat in Jurnalul, duminică 25 septembrie 2011 ·

Rare sunt persoanele, pe această planetă, capabile să spună ce făceau pe 6 sau pe 7 sau pe 8 septembrie 2001 în jurul orei 9:00, ora New York-ului. Milioane de oameni sunt însă în stare să povestească unde se aflau şi ce făceau la aceeaşi oră pe data de 11 septembrie când a fost lansat atacul terorist asupra celor două turnuri gemene de la World Trade Center. Pentru multă vreme, istoria contemporană va fi structurată în două largi perioade: cea de dinainte şi cea de după 11 septembrie.

Nimeni nu poate spune că acest atac ar fi sursa directă a crizei economice actuale sau a decepţiilor în care se adâncesc democraţiile în prezent. O legătură există însă între ceea ce s-a întâmplat atunci şi lipsa de entuziasm de acum. Nu e greu de răsfoit statisticile şi presa de dinainte de 11 septembrie 2001 pentru a descoperi că, în acel moment, Occidenul era într-o fază ofensivă, că economia era înfloritoare, că noile tehnologii erau la mare cinste şi că problema datoriei publice nu exista. În Europa, social-democraţii se aflau la putere în numeroase ţări (sau participau la guvernare cu liberalii), iar modelul de integrare propus de Uniunea Europeană era considerat ca o mare realizare istorică.

Iată însă că zece ani mai târziu America pare o ţară vlăguită financiar, zona euro pare la capătul puterilor, iar perspectivele economice sunt pe­simiste mai peste tot. În Europa, extrema dreaptă câştigă teren în peisajul politic şi în minţile oamenilor, politica de integrare a străinilor este consi­derată un eşec în foarte multe ţări (în frunte cu Franţa), iar doamna Angela Merkel declară în Germania că multiculturalismul nu mai funcţionează. Teoriile legate de aşa-zisul inevitabil conflict dintre civilizaţii şi culturi revin în forţă, temele legate de religie sunt mai des abordate decât cele legate de civism şi democraţie. Dacă nu s-ar fi produs la începutul acestui an revol

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 10 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°