Soţia unui apropiat al preşedintelui francez Nicolas Sarkozy a confirmat sâmbătă în presă că soţul său, inculpat într-o anchetă privind un caz de corupţie în Pakistan, se deplasa în străinătate şi se întorcea "cu sacoşe" cu bani, relatează AFP, scrie Mediafax.
"Confirm ceea ce am spus, deplasările soţului meu, mai ales în străinătate", a declarat pentru postul privat de radio Europe 1 Helene de Iugoslavia, soţia lui Thierry Gaubert, un fost consilier al lui Nicolas Sarkozy.
Această femeie, audiată de un judecător care se ocupă de anchetă la Paris şi al cărei conţinut al audierilor a fost prezentat în această săptămână de presă, a explicat că acesta se întorcea "cu sacoşe". "Erau bani, dar nu ştiu de un de veneau aceşti bani", a declarat ea.
Aceste călătorii, "erau făcute de soţul meu şi Takieddine", a afirmat ea, precizând că aceştia se deplasau între "Paris, Geneva, Londra şi Paris".
Intermediarul franco-libanez Ziad Takieddine, suspectat că a jucat un rol central în acest caz, a fost inculpat la 14 septembrie în dosarul financiar al acestui scandal. Potrivit justiţiei franceze, comisioanele plătite în cadrul vânzării de submarine Pakistanului ar fi făcut obiectul unor comisioane ilegale pentru finanţarea campaniei prezidenţiale a fostului premier Edouard Balladur în 1995.
Acest dosar este cu atât mai jenant cu cât justiţia se întreabă dacă oprirea ulterioară a comisioanelor nu are legătură cu atentatul din mai 2002 de la Karachi (sudul Pakistanului) în care 15 persoane, dintre care 11 francezi, au fost ucise.
Într-un interviu acordat lemonde.fr, soţia lui Thierry Gaubert, care s-a despărţit de el, precizează că soţul său "mergea în Elveţia aproximativ o dată la două luni". "El trecea sistematic, atât la plecare, cât şi la sosire, prin Londra, pentru a evita controalele vamale de la frontiera franco-elveţiană, îmi spunea el", a afi