Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu a cerut, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru Egalitate de Şanse din Senat, ca preşedintele Traian Băsescu să fie sancţionat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru "afirmaţii discriminatorii" la adresa persoanelor cu dizabilităţi, când a vorbit despre monarhie.
"În calitate de preşedinte al Comisiei pentru Egalitate de Şanse din Senatul României, am sesizat CNCD faţă de afirmaţiile pe care le-a făcut preşedintele la postul B1 Tv, la 22 septembrie, la emisiunea lui Ion Cristoiu. Făcând referire la monarhie, acesta s-a întrebat ce s-ar întâmpla dacă un urmaş al regelui s-ar naşte cu dizabilităţi. Având în vedere faptul că au fost foarte mulţi lideri politici din istoria lumii care au avut diverse dizabilităţi, dar asta nu i-a împiedicat să conducă popoare, cred că este o afirmaţie discriminatorie. Am cerut CNCD să sancţioneze acestă afirmaţie în conformitate cu legislaţia în vigoare", a declarat într-o conferinţă de presă la Craiova, senatorul Lia Olguţa Vasilescu, citată de Mediafax.
Senatorul PSD a arătat că, "dacă nu va fi politizat votul CNCD", va exista cel puţin o amendă.
Şi Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a anunţat că a depus vineri o plângere adresată CNCD, în care se sesizează "caracterul discriminatoriu" al declaraţiilor făcute de preşedintele Băsescu într-o emisiune televizată.
"Invitat la emisiunea «Ultimul Cuvânt» de la B1 TV, difuzată în data de 22 septembrie 2011, preşedintele României a făcut următoarele declaraţii: «80% din români sunt convins că vor să îşi aleagă şeful de stat. Bun, rău, dar ştiu că îl schimbă. Ce te faci cu unul care e pe viaţă şi mai lasă şi moştenitori? Dacă iese vreunul cu dizabilităţi, ce te faci? Rămâi cu el şef de stat?». (...)În condiţiile în care Constituţia României prevede în art. 16 (1)