Ţi-ar plăcea să trăieşti într-un oraş colorat? Într-o casă albastră, roşie, galbenă, verde...? Răspunsul ar trebui să fie afirmativ ca să fim în asentimentul psihologilor, care susţin că o asemenea proprietate ţi-ar îmbunătăţi vizibil ziua. Culorile au, fiecare în parte, semnificaţia şi rolul lor în viaţa noastră de zi cu zi.
Unul dintre cele mai vesele oraşe din lume se află în Mexic, ascuns între coamele unor munţi. Se numeşte Guanajuato şi, de la o anumită altitudine, pare o paletă de culori uriaşă pe care o foloseşte parcă un pictor nevăzut. A fost ridicat ca şi colonie de mineri în anul 1554, devenind în foarte scurt timp cea mai bogată zonă populată de pe aceste meleaguri. În secolul al XVI-lea, au început să apară frumoase haciendas şi clădiri coloniale de foarte bun gust.
La Willemstad, în Antilele Olandeze, o localitate scăldată de apele Mării Caraibelor, arhitecţii au respectat întrutotul stilul construcţiilor coloniale scandinave. Cel mai atrăgător „punct” se află în centrul istoric, format, de fapt, din două cartiere nici prea mari, nici prea mici. În Punda, cel mai vechi cartier al oraşului, construit în anul 1634, se găsesc nu numai magazine, ci şi clădirile guvernamentale, iar în Otrobanda – blocuri şi case. Culorile acestor construcţii sunt atât de vii şi de vesele, încât Willemstad atrage turiştii fix ca un magnet.
Un alt port care seamănă cu un oraş construit din piese Lego se află în Chile. În Valparaiso pentru vopsirea faţadelor caselor s-au folosit, cu precădere culori de toamnă în nuanţe deschise. Vopselurile nu au fost special concepute pentru astfel de lucrări. Ele au provenit de la „maclavaisurile” cu care erau „pictate” vapoarele care andocau în acest port pentru a fi reparate şi/sau recondiţionate. Şi statul Peru are mândria lui. În Capitala ţării, Lima, se găseşte una dintre cele mai colorate periferii din lume locuită