Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Derivatele pe produsele externe, din nou în topul tranzacţionării

Publicat in Bursa, luni 26 septembrie 2011 ·

Contractele futures bazate pe indicele american Dow Jones, uncia de aur, raportul EUR/USD sau cele cu activ suport petrol, au fost preferatele jucătorilor pe parcursul săptămânii trecute.

Contractele futures care expiră în decembrie (prima lună de scadenţă) au fost cele mai tranzacţionate. Derivatul Dow Jones a oferit o plajă mare de profit, oscilând între un maxim de 11.472 de puncte marţi, şi un minim de 10.440 puncte, vineri. Valoarea unui contract este egală cu valoarea indicelui, iar pentru a vinde/cumpăra un contract trebuie depusă o marjă, de aproximativ 500 de lei. Aşadar, la o scădere de 1000 de puncte, piaţa a oferit randamente de peste 1000 de lei/contract pentru cei care au mizat pe scădere. Probabil acesta a fost unul dintre motivele pentru care Dow Jones a fost situat pe primul loc în top produse tranzacţionate, cu un volum total de 21.559 contracte rulate pentru scadenţa decembrie.

Contractul futures pe acţiunile SIF Oltenia a fost oprit de la tranzacţionare joi şi vineri din cauza des-făşurării AGA, motiv pentru care volumele pe acest produs au fost ceva mai scăzute în săptămâna precedentă. Aproximativ 2000 de contracte au fost rulate (echivalentul a 2 milioane de acţiuni) cu oscilaţii ridicate şi aici, între un maxim de 1.07 lei atins luni, până la un minim de 0.9933 lei, miercuri.

În zona derivatelor pe mărfuri (aur, petrol şi CO2), contractul pe uncia de aur pentru scadenţa octombrie 11 a atras rulajele cele mai mari. Cotaţia unciei de aur a evoluat atipic în ultima săptămână, scăzând în paralel cu evoluţia pieţelor de acţiuni de la un maxim al zilei de luni de 1825.3 puncte până la 1660.10 puncte, minimul zilei de vineri. În total au fost rulate peste 10400 de uncii de aur pentru octombrie, câştigând cei care au mizat pe ieftinirea metalului galben pe parcursul săptămânii trecute. Pachetul Phoenix, lansat pe 19 septembrie, calcul

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Noii judecători ai CCR au depus azi jurămintele la Cotroceni. Nicușor Dan a fost prezent la ceremonie

HotNews acum 42 minute
Mihai Busuioc, Csaba Asztalos și Dacian Cosmin Dragoș, noii judecător ai Curții Constituționale, și-au preluat mandatele într-o ceremonia care a avut loc, duminică, la Cotroceni. La eveniment au participat președintele Nicușor Dan și premierul Ilie

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 2 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum o ora
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 13 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°