Lovitură de teatru în dimineaţa zilei de sâmbătă.
Mascaţii trimişi direct de la Bucureşti, fără ştiinţa celor de la DNA Mureş, au descins sub conducerea procurorilor anticorupţie acasă şi la biroul omului de afaceri mureşean Sorin Ţerbea. Georgia Grup, Manpel, Salubriserv, Presdient, Manadas şi Premier sunt doar cele mai reprezentative afaceri marca Ţerbea.
Procurorii DNA, însoţiţi de efective ale Detaşamentului de Intervenţie Rapidă, după vizita succintă la sediul firmei lui Sorin Ţerbea l-au luat cu ei la Bucureşti. Fără declaraţii.
Patronul Salubriserv şi al President – Premier – Manadas a declarat telefonic presei – respectiv Europa FM – că procurorii DNA au pus sigiliu pe biroul său şi că a fost invitat, alături de pilotul elicopterului său la Bucureşti pentru audieri la sediul central. La acel moment, Sorin Ţerbea susţinea că nu cunoaşte motivul pentru care a fost chemat la DNA. Acţiunea de descindere a fost coordonată de la Bucureşti. Meciul FCM Târgu-Mureş – Universitatea Cluj, culmea, încheiat cu scorul de 0-2, în etapa a XXXIV-a a Ligii I, a fost arbitrat de Andrei Chivulete Jr, care a fost dus sâmbătă ca martor la sediul DNA Bucureşti. Iar Vasile Avram, preşedintele Comisiei Centrale de Arbitri a fost observator la acel meci.
19.000 de euro – din ascultări şi prin interpuşi
Sorin Ţerbea, patronul echipei City Us şi sponsor al clubului FCM Târgu-Mureş, aşa apare în comunicatul DNA remis presei, a fost reţinut în cursul zilei de sâmbătă pentru dare de mită. Potrivit procurorilor, Ţerbea ar fi plătit prin intermediari suma de 19.000 de euro şefului arbitrilor, Vasile Avram, pentru a delega la meciurile FCM arbitri agreaţi de echipa de fotbal târgumureşeană.
Procurorii DNA susţin că Vasile Avram ar fi beneficiat de transport gratuit cu elicopterul omului de afaceri pe ruta Târgu-Mureş – Bucureşti. Aici chiar nu putem să