Preşedinţia poloneză s-a pus în slujba salvării Europei unite.
Insistenţa cu care Preşedinţia poloneză a UE a căutat un compromis în dosarul Schengen pentru România şi Bulgaria a avut în ea ceva romantic şi înălţător. Puţini ar fi gata să se bată pentru o cauză dinainte pierdută! Fiindcă era clar că Olanda şi Finlanda veniseră la Consiliul JAI hotărâte să nu dea înapoi nici măcar un milimetru. Dar ce a mânat în luptă cavaleria poloneză? Doar prietenia pe care ne-o poartă? Nu. E mult mai mult.
Acum vreo două săptămâni, la Bruxelles, premierul Donald Tusk venea la conferinţa de presă susţinută împreună cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cu o foaie de hârtie pe care scria doar atât: 4,3%. Era creşterea economică a Poloniei din ultimul an. Una dintre explicaţiile succesului este modelul polonez de creştere, bazat pe producţie, pe cucerirea pieţei interne şi, foarte important, pe absorbţia fondurilor europene.
Polonezii sunt „campioni" în ce priveşte opiniile pro-Europa. Sondajele arată că peste 75% din ei sunt mulţumiţi de realizările ţării lor şi privesc cu mândrie spre rolul de lider pe care Polonia îl deţine azi în Uniune. Adevărul este că Polonia a reuşit să joace foarte bine cartea pe care o avea la dispoziţie: cea europeană.
Prinsă între Germania şi Rusia, Polonia a înţeles riscul: eşecul proiectului european o poate face să retrăiască experienţe istorice tragice. Nu întâmplător, ministrul de Finanţe Jacek Rostowski avertiza recent că o prăbuşire a zonei euro ar putea duce la război în următorul deceniu. Polonia ştie că Europa interguvernamentală, „Europa naţiunilor", o poate transforma din nou în victimă a istoriei - aşa cum, de altfel, este şi cazul României. De aceea, Preşedinţia poloneză s-a pus, de la început, în slujba salvării zonei euro - din care Polonia nu face parte! - şi a proiectului Europei unite. Pentru Po
