Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectrul Greciei îngrozeşte: Portugalia, o altă ţară din colimator, ia măsuri

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 25 septembrie 2011 ·

Alături de Grecia, Portugalia este ţara din zona euro cea mai expusă unui posibil faliment. Ţara face eforturi disperate pentru a convinge însă creditorii că merită votul lor de încredere şi a implementat un program de austeritate care ar putea-o salva. Sursa: Florin Adrian Hebean

Portugalia, care trece printr-o recesiune profundă, se mişcă "rapid şi hotărât" pentru a-şi restabili finanţele şi a-şi reforma economia, a declarat ieri premierul Pedro Passos Coelho sâmbătă, în cadrul unui discurs susţinut în faţa Adunării Generale a ONU, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

"După cum foarte multă lume recunoaşte, ne mişcă repede şi hotărât pentru consolidarea conturilor noastre publice şi implementarea de reforme structurale pentru modernizarea economiei economiei noastre, promovarea creşterii economice şi stimularea angajărilor", a spus premierul portughez în faţa Adunării generale a ONU.

"Vedem această criză ca pe o oportunitate de a ne adapta modelul economic şi de a întări economia portugheză", a adăugat el.

Recesiunea din Portugalia riscă să se prelungească până anul viitor, iar rata şomajului a ajuns la niveluri care nu s-au mai înregistrat din anii '80, notează Reuters.

Guvernul portughez a crescut taxele şi a redus cheltuielile bugetare pentru a diminua deficitul la 5,9% din PIB în acest an, faţă de 9,1% în 2010.

Portugalia aplică măsuri dure de austeritate pentru a respecta termenii unui pachet de asistenţă financiară de 78 de miliarde de euro din partea Uniunii Europene şi a Fondului Monetar Internaţional (FMI). Statul lusitan este al treilea după Grecia şi Irlanda care beneficiază de un astfel de pachet de asistenţă.

CITIȚI ȘI: Criza mondială se rezolvă în şase săptămâni. Urmează falimentul Greciei

Ar rezista zona euro la un eventual faliment al Greciei? Grecia, în presa lumii: între f

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Delia Budeanu a murit. A fost una dintre cele mai cunoscute și apreciate prezentatoare TV din România

Ziare.com acum 44 minute
Delia Budeanu, prezentatoare TV cunoscută și apreciată, în special înainte de anii 90, a murit sâmbătă, 19 octombrie. Avea 75 de ani. Delia Budeanu s-a născut pe 28 mai 1949 și a murit pe 19 octombrie 2024. Ea a fost o jurnalistă și prezentatoare ro

Pliante care arată cadavrul lui Yahya Sinwar și un mesaj adresat Hamas, aruncate din avioane israeliene deasupra sudului Gazei

Ziare.com acum 57 minute
Avioane israeliene au aruncat sâmbătă fluturaşi deasupra sudului Fâşiei Gaza, care arătau o imagine a liderului Hamas, Yahya Sinwar, decedat, cu mesajul ”Hamas nu va mai conduce Gaza”, repetând limbajul folosit de prim-ministrul israelian Benjamin N

Cutremur în zona seismică Vrancea. Ce magnitudine a avut

Ziare.com acum o ora
Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului a anunțat sâmbătă, 19 octombrie, că în România a avut loc un cutremur. Seismul s-a prosud în zona seismică Vrancea, Buzău, iar magnitudinea a fost de 3,3. „În ziua de 19 Octombri

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei: Probabil, vom cere Mega Image să vândă sub 100 de magazine pentru a prelua Profi, în localităţi în care cele două reţele se suprapun

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei va cere, cel mai probabil, reţelei Mega Image să vândă sub 100 de magazine pentru a putea prelua Profi, în acele localităţi în care cele două reţele se suprapun, de exemplu Bucureşti, Cluj, Timişoara, a declarat, sâmbătă, Bogda

Alegeri prezidențiale și referendum în Republica Moldova: Vor alege calea europeană?

Wall-Street.ro acum 4 ore
Aproximativ 3,3 milioane de cetăţeni cu drept de vot din Republica Moldova sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru a vota şeful statului pe următorii patru ani, dar şi pentru a confirma calea europeană a ţării, printr-un referendum privind modifica

Chiriţoiu: Discutăm cu Mega Image despre vânzarea a 80 de magazine din cele circa 1000, în urma achiziţionării Profi

HotNews acum 2 ore
Consiliul Concurenţei discută cu Mega Image despre vânzarea a circa 80 de magazine, în urma achiziţionării Profi, iar până pe 4 noiembrie această listă de magazine va fi postată pentru comentarii, în special din partea concurenţilor, a declarat, sâm

Wiz Khalifa, trimis în judecată la Constanța, după ce ar fi fumat canabis pe scenă la "Beach, Please!"

Ziua Constanta acum 5 ore
Rapperul american Wiz Khalifa a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Constanța după ce şi-a aprins o ţigară cu canabis pe scenă, în timp ce susţinea un concert la Festivalul "Beach, Please!" de la Costineşti în luna iulie, conform Antena 3.

Bărbat salvat dintr-o fântână la Ruginoasa

Ceahlaul acum o ora
Un bărbat de 41 de ani a fost salvat dintr-o fântână din localitatea Cordun, comuna Ruginoasa, după ce a căzut în timpul unor lucrări de întreținere. Incidentul a avut loc astăzi, 19 octombrie, în jurul orei 11:05, și potrivit ISU Neamț: „La locul s

O firmă de pompe funebre din Polonia a prezentat scuze după ce un cadavru a căzut din dric în trafic

News.ro acum o ora
O firmă de pompe funebre din Polonia a prezentat sâmbătă scuze după ce un cadavru pe care îl transporta a căzut dintr-un dric în trafic, relatează AP. Presa poloneză relatează că un bărbat conducea vineri pe o stradă din Stalowa Wola, un oraş din su

Patru morţi şi 12 răniţi într-un accident major la ieșirea de pe o autostradă din Polonia în care au fost implicate peste 20 de autovehicule

G4Media acum 3 ore
Patru oameni au murit şi 12 au fost răniţi într-un accident major în care au fost implicate 22 de autovehicule în apropiere de oraşul polonez Gdansk, relatează media locale sâmbătă, preluate de dpa, transmite Agerpres. Accidentul s-a produs vineri s

Vremea

București
acum

10°
sâm.

6°/13°
dum.

6°/14°
lun.

8°/16°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

sâm.

5°/12°
dum.

4°/13°
lun.

5°/15°
mar.

7°/18°
Constanta
acum

sâm.

6°/12°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

4°/14°
dum.

4°/15°
lun.

5°/16°
mar.

6°/17°
Timisoara
acum

10°
sâm.

6°/16°
dum.

6°/16°
lun.

7°/17°
mar.

8°/19°