Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza mondială se rezolvă în şase săptămâni. Urmează falimentul Greciei

Publicat in Capital, duminică 25 septembrie 2011 ·

Oficialii europeni lucrează la un plan de mai multe trilioane de euro pentru restabilirea încrederii în zona euro care va implica o recapitalizare masivă a băncilor (fondul de salvare urmând să aibă o valoare de mai multe trilioane de euro) dar şi un posibil faliment al Greciei, scrie Daily Telegraph.

Autorităţile din Franţa şi Germania au început să lucreze la un plan cu trei paşi, pentru a escalada temerile că criza datoriilor din zona euro se îndreptă spre un punct unde nu mai poate fi controlată.

Scopul acestora este să construiască un "cerc de foc" în jurul Greciei, Portugaliei şi Irlandei, pentru a preveni extinderea crizei către Italia şi Spania, ţări considerate "prea mari pentru a da faliment".

Potrivit unor surse, oficialii ţărilor membre G20 au făcut progrese importante în cadrul discuţiilor de la Washington, liderii de la nivel internaţional punând presiune asupra zonei euro să îşi rezolve problemele înainte de a trage întreaga lume înapoi în recesiune.

În comunicatul emis în urma întâlnirii de vineri, liderii G20 şi-au fixat un răstimp de şase săptămâni pentru rezolvarea situaţiei, până la întâlnirea de pe 4 noiembrie, de la Cannes.

Paşii planului de salvare

Mai întâi, băncile europene vor fi recapitalizate cu mai multe zeci de miliarde de euro pentru a asigura astfel pieţele că un faliment al Greciei sau Portugaliei nu va conduce la o criză financiară sistemică.

Planul de recapitalizare va depăşi suma de 2,5 miliarde de euro cerută de regulatorii europeni în urma derulării testului de stres şi în acest plan vor fi incluse cu siguranţă băncile franceze care acum sunt supuse unei mari presiuni.

O a doua etapă a planului va implica creşterea fondurilor puse la dispoziţia Fondului European pentru Stabilitate Financiară – care are în prezent 440 de milarde de euro.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a murit după ce a plonjat cu mașina în Lacul Pantelimon. El nu avea permis de conducere

Adevarul acum 32 minute
Un tânăr de 25 de ani și-a găsit sfârșitul în Lacul Pantelimon, după ce a căzut cu autoturismul pe care îl con ducea.

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 2 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum o ora
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 3 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Rusia anunţă că apărarea antiaeriană a doborât 101 drone ucrainene deasupra câtorva dintre regiunile sale

Adevarul acum o ora
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că apărarea antiaeriană a doborât în cursul nopţii 101 de drone ucrainene deasupra câtorva regiuni de pe teritoriul Federaţiei Ruse, atacuri soldate cu pagube limitate şi nicio victimă.

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum o ora
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 2 ore
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 5 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 5 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum 3 ore
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°