Un bărbat şi fiul său în vârstă de zece ani, din Piteşti, au fost transportaţi la spital, sâmbătă seară, cu hipotermie, după ce barca pneumatică în care se aflau la pescuit pe râul Argeş s-a spart, copilul fiind scos din apă de către pompieri, în timp ce tatăl său a ieşit singur la mal.
Bărbatul şi fiul său în vârstă de zece ani au mers cu o barcă pneumatică la pescuit pe râul Argeş, iar la un moment dat barca s-a spart, anunţă Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, strigătele băieţelului au fost auzite de paznicii unui depozit Remat care au alertat pompierii.
La faţa locului au venit lucrătorii Detaşamentului Piteşti al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă cu un echipaj medical şi o echipă de salvatori, cu o barcă pneumatică, care nu a mai fost însă necesară pentru recuperarea celor două persoane.
Băieţelul a fost scos dintr-o zonă de vegetaţie a râului de către pompieri, iar tatăl său, aflat în stare de ebrietate, a reuşit să iasă singur pe mal, ulterior cei doi fiind transportaţi la spital.
"Întâmplarea se putea încheia tragic, după ce barca pneumatică s-a spart. Omul spune că au înotat, iar el a ieşit la mal, în timp ce băiatul lui a ajuns într-o zonă de vegetaţie. Adultul este în stare de hipotermie, are şi excoriaţii, de la înotat, a înghiţit şi apă, are o temperatură scăzută, îi facem analizele, deoarece este într-o stare aparte, a consumat şi alcool şi s-ar putea că aceasta să fie o explicaţie a ceea ce s-a întâmplat. Copilul a fost dus la pediatrie, este în stare stabilă ca şi tatăl său", a declarat dr. Gheorghe Fratoaica de la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti.
Un bărbat şi fiul său în vârstă de zece ani, din Piteşti, au fost transportaţi la spital, sâmbătă seară, cu hipotermie, după ce barca pneumatică în care se aflau la pe