\"Evenimentul Zilei\" vă recomandă câteva destinaţii de concediu numai bune pentru aceste zile, când vremea este încă frumoasă şi preţurile la cazare şi masă sunt foarte convenabile. Sursa: AGERPRES
Nu trebuie să cheltuieşti sute de euro sau să zbori la mii de kilometri depărtare de casă pentru a avea parte de câteva zile de relaxare şi distracţie. Chiar dacă vremea de plajă aproape a trecut, există destule destinaţii care aşteaptă să fie descoperite în această toamnă. Astfel, pasionaţii de tradiţii, de relaxare şi de frumuseţi naturale nu ar trebui să rateze Valea Arieşului.
De la peşterea Scărişoara, situată la 1.165 de metri, la satele risipite pe văi şi dealuri, şi până balmoş-ul gătit de locuitori, zona are ce să ofere unui turist. Printre atracţiile locului se mai numără şi rezervaţiile naturale Dealul cu Melci şi Detunata, Cascada Miresei, Mănăstirea Lupşa, Poiana Narciselor din Poieni ori minele romane de la Roşia Montană.
Cazarea la o pensiune de trei stele vă va scoate din buzunar în jur de 80-100 de lei pe noapte, pentru o cameră dublă.
Sporturi extreme şi frumuseţi naturale
Cei care sunt în căutarea aventurii pot face o excursie până la Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa, situat în judeţul Caraş-Severin. Aici, obiectivele turistice principale sunt Cheile Nerei, Lacul Dracului, Lacul Ochiul Bei, dar şi numeroase peşteri şi cascade. În zonă se organizează de la plimbări cu ATV-ul sau cu caii până la căţărări pe stânci, rafting, cicloturism, canyoning, tiroliană. Cazarea la pensiunea "Cheile Nerei", din Sasca Romană, costă 57 de lei pe zi, cu mic dejun inclus, şi ajunge la 102 lei, cu toate mesele incluse.
O altă destinaţie pentru pasionaţii de speologie sunt şi cheile Turzii din judeţul Cluj. În zonă se găseşte şi salina Turda.
Şi zona Vadu Crişului – Suncuius, din judeţ