Deşi s-a opus iniţial sistemului militar american, Moscova a sfârşit prin a accepta că acesta nu schimbă echilibrul de securitate în estul Europei. Sursa: XINHUA
Scriam, într-o consemnare anterioară, că există în România, la nivelul public, inclusiv al clasei politice, un anumit consens asupra necesităţii unei abordări pozitive a amplasării unor elemente ale scutului american anti-rachetă pe teritoriul ţării noastre. În acelaşi material, am prezentat contextul în care s-a luat această decizie, precum şi potenţialele consecinţe ale acesteia asupra poziţionării regionale a României în plan politic, militar, diplomatic şi chiar economic. Am mai abordat şi problema "argumentelor" cu care partea rusă a combătut permanent, mai vocal sau mai persuasiv, iniţiativele SUA şi NATO în acest domeniu. Şi am afirmat că e o poziţie care trebuie cunoscută şi înţeleasă prin prisma raportării Rusiei la mediul internaţional de securitate, o poziţie, în fond, în consens cu viziunea pe care Moscova o are despre ameninţările la propria securitate.
După "momentul Washington", când semnăturile şefilor diplomaţiilor română şi americană, ministrul Teodor Baconschi, respectiv secretarul de stat Hillary Clinton, puse pe documentul intitulat Acord între guvernul SUA şi guvernul României, pentru instalarea în România a Sistemului de Apărare Anti- Balistic, au consemnat încheierea etapei politico - diplomatice şi trecerea la cea tehnică, de implementare, ce ar mai fi, totuşi, de spus?
O trecere în revistă
Pentru prima dată, Parteneriatul Strategic cu SUA este statuat juridic într-un document
GHEORGHE ROTARU, analist militar
Începând cu data de 13 septembrie 2011, prin declaraţia privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI între SUA şi România, s-a trecut la o nouă etapă în cadrul acestei relaţii privilegiate.
Desigur