Se spune ca nu este bine sa te bucuri de raul altuia, ori sa razi de necazul cuiva, insa nu pot sa-mi opresc zambetul satisfacut din coltul gurii, un ranjet pe sub mustata, la fel de smecheresc precum al lui Vasile Avram atunci cand ne spunea senin ca arbitrii isi fac treaba foarte bine si ca noi, suporterii, suntem nebuni.
Naiv din fire, am crezut, ani multi, ca intr-adevar arbitrii nu au valoare, ca sunt prost pregatiti, ori ca greseala este, na, omeneasca. Prostii. Arbitrii romani sunt talentati foc, isi joaca bine rolul impus de seful direct, oricum s-a numit acesta, au valoare, caci nu se lasa deloc ieftin, ci au pretentii de zeci de mii de euro, si se pricep teribil de bine la arbitraj, reusind sa te fure uneori fara sa-ti dai seama, ba sa si crezi ca esti putin paranoic. Peste toate aceste calitati deosebite au reusit sa puna la punct si sa perpetueze generatie dupa generatie un sistem perfect in care ei fac jocurile. Platesti te lasa sa traiesti, nu platesti fac ce fac si te dau disparut. Sunt adevarati magicieni.
Sigur, fara doar si poate, arbitrii sunt principalii vinovati, ei si cei care au creat masinaria de pacalit fotbalul si spectatorii, mecanismul ce le baga in buzunar sume uriase. Vinovati sunt si cei care stiu si tac, dar continua sa ofere, etapa dupa etapa, bani negri unor personaje innegrite de necinstea furtului calificat.
Mai raspunzatori insa, de acesta situatie dramatica in care sefii arbitrilor sunt arestati unul dupa altul, pare a fi altcineva, cineva din umbra. Exista oameni care numesc acesti presedinti, care ii supervizeaza, personae ce teoretic isi asuma raspunderea asupra activitii presedintilor, ca doar nu i-a ales poporul prin vot universal. Anumite personaje stabilesc calaii care sa decapiteze fotbalul romanesc in interesul lor personal si, abia apoi, acesti calai isi aleg instrumentele cu care sa duca
