Primăria Municipiului Cluj-Napoca organizează, în perioada 30 septembrie - 2 octombrie, evenimentul "Zilele Centrului Istoric al municipiului Cluj-Napoca", potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Evenimentul face parte din proiectul "La pas prin oraşul comoară - Cluj-Napoca", fiind finanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional, în cadrul Axei Prioritare 5 - Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, domeniul major de intervenţie: 5.3 Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică. Costul total al organizării evenimentului se ridică la suma de 34.890 lei.
F. A. Primăria Municipiului Cluj-Napoca organizează, în perioada 30 septembrie - 2 octombrie, evenimentul "Zilele Centrului Istoric al municipiului Cluj-Napoca", potrivit unui comunicat remis redacţiei.

F. A.