Sucevenii sunt disperaţi că nu au unde să-şi îngroape neamurile deoarece nu sunt locuri libere. În cartierele Burdujeni şi Iţcani s-au făcut planurile pentru două noi cimitire, dar acestea au rămas doar pe hârtie.
La marginea Sucevei cimiterele sunt arhipline, iar locuitorii au solicitat deseori administraţiei locale să mărească suprafaţa acestora.
Până în prezent s-au găsit doar soluţii teoretice. În Burdujeni ar urma să se amenajeze un nou cimitir pe Dealul Mănăstirii „Teodoreni“ (de 4 hectare), iar în Iţcani morţii ar urma să fie îngropaţi pe o suprafaţă de 3 hectare pe strada „Grigore Alexandru Ghica“. Lucrările trebuiau să înceapă încă de anul trecut, dar nu s-a făcut nimic.
În aceste condiţii, găsirea unui loc de veci în cimitirele pline din cele două cartiere este o aventură. Cea mai accesibilă este mutarea rudelor îngropate de mai mult timp. „Cumnata mea s-a înţeles cu cei de la parohie şi era cât pe ce să o scoată din cavou pe soţia mea ca să-şi îngroape acolo mama, că nu avea alt loc de veci. Am făcut scandal mare atunci, cavoul a rămas neatins, dar nimeni nu a fost tras la răspundere pentru ce era să se întâmple“, a spus Grigore Păcuraru, tâmplar.
Locuri de veci negociate
Un veteran de război a rămas fără loc de veci pentru că i l-au luat rudele în timp ce era plecat din ţară. „Am lipsit câteva zeci de ani din ţară şi acum, la bătrâneţe, când am revenit pe locurile natale, am aflat că fratele mi-a dat locul de veci pe care-l aveam pregătit alături de părinţi unuia dintre copiii lui“, a spus Petre Ştirbu, veteran de război. O altă variantă de a face rost de un loc de veci este „negocierea“ cu administratorii cimitirelor. „Problema locurilor de veci în Iţcani nu este încă clarificată. Este în curs de rezolvare. Este o chestiune internă a parohiei. Cei din Iţcani, care nu au un loc de veci, să vină la mine, că le rezolv