Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îngropaţi de arbitri! Gaz Metan - Tg. Mureş 2-1

Publicat in Pro Sport, luni 26 septembrie 2011 ·

Coincidenţă sau nu, Tg. Mureş, formaţia implicată în ultimul scandal din fotbalul românesc, a fost dezavantajată grav aseară.

Scandalul de arbitraj în care numele lui FCM a fost rostit a turnat plumb în ghetele elevilor lui Sabău, dar şi în cele ale arbitrilor. Bawab deschide scorul ('5), din ofsaid!

Peste nouă minute, mureşeanul Cavalli scapă singur cu portarul, dar e oprit eronat pentru un ofsaid. Târg-mureşenii au fost mai apoi la mâna lor, dar în trei rânduri, Subotic (16, 32, 33) ratează incredibil. Centralul Cojocaru îşi intră şi el în rol în minutul 32, atunci când le refuză "albaştrilor" un penalty clar, la o intrare neglijentă a lui Markovic la Cavalli.

Pentru ca opera arbitrilor să fie completă, în minutul 38, Bawab marchează din nou, dar şi de această dată iordanianul a plecat dintr-o poziţie neregulamentară. Nervii au cedat, Pădureţu ('52) fiind eliminat, iar golul lui Buş ('90) nu a mai contat.

CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT

Coincidenţă sau nu, Tg. Mureş, formaţia implicată în ultimul scandal din fotbalul românesc, a fost dezavantajată grav aseară.

Scandalul de arbitraj în care numele lui FCM a fost rostit a turnat plumb în ghetele elevilor lui Sabău, dar şi în cele ale arbitrilor. Bawab deschide scorul ('5), din ofsaid!

Peste nouă minute, mureşeanul Cavalli scapă singur cu portarul, dar e oprit eronat pentru un ofsaid. Târg-mureşenii au fost mai apoi la mâna lor, dar în trei rânduri, Subotic (16, 32, 33) ratează incredibil. Centralul Cojocaru îşi intră şi el în rol în minutul 32, atunci când le refuză "albaştrilor" un penalty clar, la o intrare neglijentă a lui Markovic la Cavalli.

Pentru ca opera arbitrilor să fie completă, în minutul 38, Bawab marchează din nou, dar şi de această dată iordanianul a plecat dintr-o poziţie neregulamentară. Nervii au cedat, Pădureţu ('52) fiind elimi

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 27 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Sistemul informatic al CNAS, linie roșie pentru ministrul Sănătății: Voi demisiona dacă noul sistem nu e gata până în 2026

Capital acum 46 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vorbit despre planurile de digitalizare din sistemul sanitar și a spus că își va da demisia dacă noul sistem informatic al CNAS nu va fi realizat până în 2026, considerând acest obiectiv esențial.

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 4 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 3 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Gandul acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţi. „Se mai ia plic în spitale”, a răspuns Rogobete într-o intervenție la Digi24. Ministru a transmis și un mes

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 3 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°