Daca doresc cu adevarat sa reinstituie o monitorizare politica a Romaniei si Bulgariei, si nu doar sa marcheze puncte electorale in lupta interna, guvernele ingrijorate ar trebui sa ceara o "politizare" mai pronuntata a acordului Schengen. Decizia de aminare a includerii Romaniei si Bulgariei in spatiul Schengen confirma elocvent faptul ca, in acest moment, rezervele de solidaritate ale Uniunii Europene au atins cota de avarie. Guvernele statelor-membre mai prospere, angajate fara entuziasm (si, pina acum, fara succes) in stabilizarea zonei euro, au devenit extrem de atente la costurile electorale ale integrarii. Si cum in rindul opiniei publice sint astazi populare temele dreptei populiste, unele formatiuni sau coalitii de guvernamint au incercat sa-si imbunatateasca reputatia de aparatoare ale granitelor si identitatii nationale. Fiecare guvern angajat intr-un astfel de efort a parcurs o „curba" specifica, influentata de factorii interni, si care avea printre coordonate si atitudinea fata de extinderea spatiului Schengen si, in general, fata de libera circulatie in UE. In trecut in Italia, apoi in Franta si Germania, iar mai nou in Olanda si Finlanda, acest discurs si-a dezvoltat si un virf de lance ostil primirii tarii noastre in acest spatiu. Dar nu putem trasa o harta exacta a acestui scepticism: probabil ca punctul de vedere al autoritatilor de la Haga si Helsinki a fost impartasit si de alte guverne, dar acestea nu au dorit sa se manifeste deschis. Doua tari care se opun reprezintÄAAAAAƒ, din acest punct de vedere, o formula ideala. Una singura ar fi fost suficienta, in baza logicii unanimitatii (principiu ce guverneaza decizia comunitara in acest domeniu), dar ar fi dat senzatia ca statul-membru respectiv este izolat sau ca are o problema individuala cu aspirantii. Daca ar fi existat prea multe voci impotriva, s-ar fi putut interpreta aceasta opozitie drept u