Cea de-a doua parte a proiectului iniţiat de Andi Gherghe şi Corina Gliga, doi tineri frumoşi ce vor să-şi lase puţin amprenta pe oraş, Sesiunea de Noapte, a început. Vineri a fost concert. Travka. În Bastionul Dogarilor din Cetate.
Cine a auzit de „corabia nebunilor” sau „e cineva în oraşul acesta” cu siguranţă a fost prezent vineri, la concert, pentru a susţine muzica de calitate din România. Travka e o trupă destul de veche, iniţiată prin 2002. La Târgu-Mureş au mai cântat o singură dată, în cadrul Festivalului Peninsula. Au pornit la drum, cu gând de turneu, în această toamnă, târgul nostru fiind primul pe listă.
Despre concertul de vineri, doar de bine. Sunet bun, lume bună şi nebună, atmosferă liberă în faţa unei trupe destul de nonconformiste ca mişcare scenică şi interacţiune cu publicul. A fost rock! Sesiunea de Noapte continuă. O să vă mai anunţ. Până data viitoare, muzică-n suflete să aveţi!