În 1950, Ceauşescu a fost uns general al „armatei populare“. Era ministru adjunct al MApN şi şef al Direcţiei Superioare Politice.
După al Doilea Război Mondial, Armata română a trecut prin multiple prefaceri. La presiunea comuniştilor, s-a adoptat modelul Armatei Roşii în vestimentaţie, dotare tehnică şi formule de salut. Până în 1949, subordonaţii erau obligaţi să se adreseze cu „Am onoarea să vă salut!". După care s-a folosit „Să trăiţi, tovarăşe!".
Nu toţi ştiau însă regimul de comandă al Armatei. De pildă, generalii fără stagii militare, Ceauşescu şi Sălăjan. Se spune că, în 1950, cei doi s-au prezentat la superiorul lor Emil Bodnăraş, ministrul Apărării Naţionale. Intraţi în cabinet fără să fie anunţaţi, cei doi s-au adresat „tovărăşeşte" cu „Noroc!". Li s-ar fi replicat tăios: „Aici este armată. Vă rog să vă prezentaţi regulamentar! (Variantă: «Aici este disciplină. Este armată»)" (Ceauşescu, un fanatic al puterii. Biografie neretuşată, Românul, 1994).
Plângeri la Ioşca
Dar cum ajunsese Ceauşescu, tânărul fără stagiu militar, să fie încadrat în armată? Şi nu oricum, ci cu gradul de general! Activistul originar din Scorniceşti a fost instalat în fruntea aparatului de educaţie politică din Ministerul Apărării Naţionale (au existat următoarele denumiri - Ministerul Războiului, 1945-1947, Ministerul Apărării Naţionale, 1947-1950, Ministerul Forţelor Armate, 1950-1955), în contextul intensificării controlului partidului asupra armatei. Consilierii sovietici erau nemulţumiţi de realizările „tovarăşilor români" în domeniul militar. Fapt evident din raportul despre Armata Română înaintat în decembrie 1949 de generalul K.S. Kolganov, consilierul sovietic pe lângă Marele Stat Major român, lui S. Stemenko, şefului Marelui Stat Major sovietic (decembrie 1949). În raport, se reproşau Secretariatului CC al PMR carenţe în educaţia politică a
