Câte parale face însăilarea politico-televizistică numită USL se vede şi de pe lună. Pe când îi unea doar neputincioasa, dar persistenta ură faţă de Traian Băsescu, minciunile aveau coerenţă, dezinformările aplomb şi mârlănia relief. Sursa: EVZ
Câtă vreme s-au rezumat la invective şi la mizerii aruncate peste gard, lucrurile au mers strună. De-o vreme, fabrica de josnicii s-a cam defectat. Oricâtă presiune dictatorială pune Antonescu pe liberali, oricâte ordine de front dă Ponta şi oricât de parşiv acţionează Voiculescu, coabitarea "politică" arată jalnic. Situaţia îmi aminteşte de celălalt experiment avortat, "Proiectul Johannis", în care străluceau doi dintre cruciaţii stângişti de azi. Şi atunci păreau să aibă ţara în buzunarul de la vestă. N-a fost nevoie decât de câteva secunde pentru ca totul să se năruie, transformându-se în fum, cu Johannis cu tot. Chiar: mai ştie cineva cum se descurcă gospodarul-minune după ce robinetul fondurilor alocate Sibiului-oraş-cultural-european s-a închis?
Avizi de senzaţional şi vulgaritate, mulţi români continuă să aplaude ghionturile şi mârlăniile născocite de cele trei minţi din fruntea amalgamului de veleitarism, neputinţă şi resentiment numit USL. Incapabili să propună cea mai firavă idee privind viitorul României, şeful Ponta, adjutantul Antonescu şi servantul Voiculescu joacă rolul morfinei într-o boală terminală: nu vindecă, dar amorţeşte. În împestriţarea de orgolii bolnave, resentiment şi iluzie autodevoratoare, singura trupă de asalt egală cu sine e alcătuită de mercenarii de la Antena 3. Entitatea televizistică funcţionează ca un partid disciplinat, capabil să transmită, douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, un mesaj coerent. Coerent, adică plin de ură, împănat cu minciuni, secretând venin în cantităţi industriale şi făcând tabula rasa din logică şi decenţă. Rău au mai ajuns românii da