Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brandurile de top din inima Olteniei (II)

Publicat in GAZETA de SUD, luni 26 septembrie 2011 ·

Continuăm descrierea celor mai importante branduri din Dolj, care au făcut istorie de-a lungul timpului. Unele nu se mai produc în Craiova, în timp ce altele aduc profituri importante companiilor care deţin licenţele de fabricaţie.

După ce, zilele trecute, am prezentat evoluţia brandurilor locale de succes, cum ar fi Electroputere, Pan Group, Elpreco, Top Gel, QFort, astăzi continuăm cu alte mărci cunoscute ca provenind din acest judeţ: Golden Brau, Domeniile Coroanei, zaibărul de Băileşti, pepenele de Dăbuleni (lubeniţa), dar şi renumitele mărci de autoturisme Oltcit şi Daewoo, care nu se mai fabrică în Bănie. La final, vorbim despre fosta echipă de fotbal Universitatea Craiova.

Golden Brau, premiată la Bruxelles

Fabrica de bere Heineken România din Craiova are o poveste ce se întinde de-a lungul a peste 40 de ani. Construită în 1969 şi deschisă un an mai târziu, fabrica a început să producă la Craiova, inițial berea fiind îmbuteliată la sticlă şi KEG. Capacitatea de producţie era de 380.000 de hectolitri pe an, potrivit cifrelor date publicităţii de companie. „În 1994, fabrica a fost privatizată şi a adoptat numele de SC Bere Craiova SA. Trei ani mai târziu, fuzionează cu grupul Brau Union. Din 2003, Heineken preia unitatea de producţie de la Craiova. Începând cu 2008, fabrica de bere devine parte a grupului Heineken“, susţin reprezentanţii companiei. În timp, fabrica Heineken din Craiova şi-a mărit capacitatea anuală de producţie, ajungând la 1,9 milioane de hectolitri de bere, de diverse sortimente şi mărci. Golden Brau a câştigat teren încă din primii ani „de viaţă“, iar, în timp, a devenit un brand naţional. Golden Brau este marcă a Heineken România din anul 2005. Calităţile şi reţeta originală au fost răsplătite de-a lungul timpului cu şapte medalii în cadrul competiţiei internaţionale Monde Selection Bruxelles (2003, 2006, 200

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 17 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Trafic blocat pe DN2, Suceava, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit / Cinci persoane au fost rănite urmând să fie transportate la spital

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit, pe DN 2, în judeţul Suceava, toate victimele urmând să fie transportate la spital. Traficul rutier este bloca

Trump se declară „foarte dezamăgit” de Putin și amenință Rusia cu taxe vamale de 100%

Mediafax acum o ora
„Vom aplica taxe foarte severe dacă nu ajungem la un acord în 50 de zile, taxe de aproximativ 100%, le numiți taxe auxiliare, știți ce înseamnă asta”, mai spune Trump, potrivit The Guardian. El repetă că este „foarte dezamăgit” de președintele Rusie

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°