Preşedintele FRF, Mircea Sandu, i-a luat apărarea lui Vasile Avram, cel care în prezent e anchetat de DNA pentru mită.
UPDATE 15.30 Mititelu a fost la DNA în calitate de martor. "Nu le-am spus lucruri spectaculoase. Nici nu aveam ce. Am adus nişte documente de care era nevoie la dosar şi să vedem ce se întâmplă. Am impresia că Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir nu sunt chiar aşa de vinovaţi. Am văzut în birou, aici, la DNA, că domnul Sandu Mircea respectă regulamentele şi statutele. Păi, domnule Sandu Mircea, întâi de toate trebuie respectată legea. Nu regulamentele pe care le faci dumneata. Asta e culmea! Respecţi ce faci dumneata", a spus Mititelu.
Despre Neşu: "L-am sunat pe domnul Neşu, am vrut să mă informez despre el, să-i transmit ceva...Şi Maradona îi transmite un mesaj şi jucătorii se gândesc la el, e tânăr şi cu-n moral bun poate să învingă boala".
Despre Gică Popescu: "Cei de la UEFA ne-au solicitat un fost fotbalist de anvergură. Pentru fotbalul românesc e bine să avem acolo un reprezentant pentru că introducem încă un om nou în structurile internaţionale. În 20 de ani de la un singur om, azi avem peste 25 de persoane ca observatori sau în structurile UEFA".
UPDATE În jurul orei 14.00, Adrian Mititelu, fostul patron al echipei Universitatea Craiova, echipă dezafiliată de FRF, a ajuns la DNA. El va da declaraţii legate de ancheta în care este implicat şi Vasile Avram. Mititelu a făcut mai multe plângeri penale după ce Craiova a fost exclusă din fotbalul românesc pe motiv că s-a adresat justiţiei, iar regulamentul nu i-ar permite acest lucru.
UPDATE 14.45 "De ce nu se fac flagranturi? Din câte ştiu eu, e cea mai bună modalitatea de a prinde pe cineva. Aşa fac şi cu traficanţii de cocaină, îi prind în flagrant şi gata".
Despre Marius Avram: "Este un băiat extraordinar, cred că va trece peste problema asta.