Eram, altfel spus, vedeta gospodinei casnice, a fetelor nemaritate dependente de telenovele si a doamnelor care isi petrec toata ziua in fata ecranului, fie ca nu au ce face, fie ca meseria lor implica proximitatea unui aparat tv mereu deschis. Da, am fost vedeta. Pentru o perioada, limitata, din fericire, pot spune ca am gustat o lingurita din sentimentul acela mult rivnit de majoritatea celor care nu se simt bine in pielea lor si vor o alta. Ce timpuri... Din cind in cind imi mai amintesc si ma pomenesc rizind. Eram atit de naiv sau predispus la incintare cind ma vedeam recunoscut pe strada... Situatiile in care ma aflam erau ridicole, pur si simplu, dar dorinta implinita de a fi remarcat, luat in seama, imi dadea incintare. Reuseam sa stau ore intregi pe net sa vad ce se mai spune despre mine. Ma enervam la maximum cind ma citeam birfit sau ma simteam flatat pina la cer cind ma vedeam laudat. Mi se recunostea, vezi, adevarata valoare. Am spus ca „am fost" pentru ca acum nu prea ma mai recunoaste nimeni, eu fiind un fel de vedeta de liga a doua sau a treia, adica stiut doar de cei initiati, cei care stau toata ziua pe emisiunea respectiva, care conspecteaza si care isi completeaza eventualele goluri inerente unei fiinte vii, pe forumuri, de dimineata pina seara. Eram, altfel spus, vedeta gospodinei casnice, a fetelor nemaritate dependente de telenovele si a doamnelor care isi petrec toata ziua in fata ecranului, fie ca nu au ce face, fie ca meseria lor implica proximitatea unui aparat tv mereu deschis. Stiu, asta inseamna un procentaj insemnat al populatiei, dar nu suficient sa ma promoveze in Liga I. Si mai eram ceva, eram eroul prietenilor si tuturor cunostintelor care se intilneau seara de seara si ma urmareau cu sufletul la gura incurajindu-ma, distrindu-se cu mine si pentru mine. Am devenit o asemenea faptura mirifica in urma unui reality-show de pe un canal t