Mândru chip …Oh, chip de lut! „Retuşat” eşti şi mai slut! Ce se întâmplă când un simplu exerciţiu de retuşare a machiajului se transformă într-o operă de anti-artă? Şi Marcel Duchamp practica anti-arta, de o estetică şi o spontaneitate incontestabile, însă nu oricine se poate numi „dadaist”, nici măcar coana Joiţica de la parter, make-up artist(ă) de cartier.
Dacă un răuvoitor îţi confiscă fardurile, cât de desfigurată te vei simţi, pe o scară de la 1 la 10? Dacă răspunsul este 1, atunci consideră-te o norocoasă, mama-natură a ştiut ce face atunci când te-a conceput. Dacă răspunsul urcă treptat ca mercurul în termometre, şi ajunge la 10, ei bine, e timpul sa afli şi tu că aceeaşi mamă-natură mai umblă din când în când turmentată şi nu răspunde pentru acţiunile sale. Tot de la ea, ai învăţat poate că un machiaj reuşit se bazează pe cantitate, iar nu pe calitate. Se mai întâmplă deseori (iar acesta este un caz fericit!) ca sub acel strat „protector” de tencuială să se ascundă un chip gingaş, ca un pui la eclozare care se încăpăţânează să spargă încet-încet coaja de ou.
Te ascunzi, dar până când? Când vei învăţa că frumuseţea ta naturală mai trebuie lăsată şi să respire? Iar tu, tu ce faci? O asfixiezi cu zeci de straturi cromatice, fără vreo legătură unele cu altele, le suprapui, le ajustezi, le „îmbunătăţeşti”, până când frumuseţea înnăscută se diluează. Deşi machiajul discret ar trebui să fie aliatul multora dintre noi, nu mare ne este mirarea când constatăm că este tocmai viceversa, că acesta esta mai degrabă un inamic şi, aparent, are o atitudine ostilă faţă de contactele interpersonale şi de colectivul în care eşti angrenată. Fals. Într-un cerc de oameni cât de cât normali, care nu au fost expulzaţi din alte galaxii, un mare preţ este pus tocmai pe această naturaleţe care, uneori, lipseşte cu desăvârşire. De ce să alegi să cazi în patima kitsch-ului
