Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se modernizează Piaţa Progresu, va fi gata anul viitor

Publicat in Adevarul, luni 26 septembrie 2011 ·

Astăzi au demarat lucrările de modernizare a Pieţei Progresul, acesta fiind cel de-al patrulea complex agro – alimentar din Sectorul 4 care intră într-un amplu proces de reamenajare, modernizare şi extindere.

Situat pe amplasamentul fostei Pieţe Progresul, noul complex va avea un regim de înălţime de P+1+Parcare Supraterană, însumând o suprafaţă de aproximativ 11.000 m². Proiectul prevede şi construirea a 250 de locuri de parcare supraterană, care să deservească noul complex comercial, dar care va rezolva şi problema parcărilor din zonă. Astfel, după finalizarea activităţilor comerciale din piaţă, pe timpul nopţii, aceasta va funcţiona ca o parcare de reşedinţă.

La parter va fi amenajat un spaţiu destinat comercializării legumelor şi fructelor, în special de către producători, în care vor fi amplasate 500 de tarabe. Prin compartimentare, tot la parterul clădirii vor fi amenajate spaţii comerciale, o hală de carne, o hală de brânzeturi, o hală de peşte şi grupuri sanitare.

La etaj vor fi amplasate 100 de spaţii pentru comercializarea produselor nealimentare, precum: îmbrăcăminte, încălţăminte, obiecte de uz casnic şi birouri în care îşi vor desfăşura activitatea reprezentanţii Direcţiei de Administrare a Pieţelor Sector 4. De asemenea, tot la etaj va fi amenajată o zonă de relaxare, în care vor funcţiona restaurante tip fast food şi o cafenea.

Lucrările de construire vor fi finalizate în luna august 2012.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum 33 minute
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

Ambasada SUA, după retragerea lui Klaus Iohannis: Un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

Gandul acum 33 minute
Decizia președintelui Klaus Iohannis de a-și retrage candidatura pentru funcția de secretar general al NATO a fost primită ca un semn al angajamentului României de a menține unitatea și consensul în cadrul Alianței. Lucru care reiese dintr-un răspun

Vasilcoiu: Am fost informat astăzi că organizaţia PSD Dolj mi-a retras sprijinul politic şi că urmează să fiu înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii

News.ro acum o ora
Cristian Vasilcoiu a anunţat că a fost informat, vineri, că reprezentanţii organizaţiei PSD Dolj i-au retras sprijinul politic şi urmează să fie înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii. „Prieteni, Ca să nu aflaţi din Monitorul

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum o ora
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 2 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

DNSC: Atacuri de tip DDoS ale unor grupări de atacatori afiliaţi Rusiei împotriva unor site-uri din România

Mediafax acum 25 minute
Implementarea unui serviciu de protecţie împotriva DDoS (care detectează traficul anormal şi îl redirecţionează); Realizarea unui plan în caz de dezastru pentru a asigura eficienţa comunicării, ameliorării şi recuperării în contextul unui atac DDoS.

Trump se răzgândeşte în domeniul migraţiei şi promite cardul verde migranţilor străini cu studii superioare în SUA

News.ro acum 57 minute
Donald Trump - adeptul restricţiilor în domeniul imigraţiei - vrea ca Guvernul american să acorde ”în mod automat” un titlu de reşedinţă permanentă străinilor care deţin diplome în învăţământul superior din Statele Unite - o măsură anunţată cu doar

Diana Şoşoacă vrea o candidatură la prezidenţiale: Pentru prima dată în patru ani, o să am şi eu birou. Am nevoie să stau aici până în decembrie, să rezolv nişte probleme. Pe urmă o să ne ocupăm de altă poziţie

News.ro acum 57 minute
Preşedinta SOS România Diana Şoşoacă a făcut un video alături de viitorul ei coleg eurodeputat Luis Lazarus, în faţa clădirii PE de la Bruxelles, şi a precizat că va sta câteva luni, până în decembrie, ca europarlamentar, după care „o să ne ocupăm d

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 2 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Reacția Moscovei la intenția Republicii Moldova de a adera la UE: Mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de RUSIA

Gandul acum o ora
Chișinăul refuză să colaboreze cu Moscova, fapt care nemulțumește un număr mare de locuitori ai Republicii Moldova, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit TASS. Știm că mulți

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

24°
vin.

21°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°